Procurorii români au primit documentele din Singapore în cazul Ionescu

Procurorii Secţiei de Urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului instanţei supreme au primit documentele solicitate autorităţilor judiciare din Singapore în cazul diplomatului Silviu Ionescu, acuzat de uciderea unei persoane şi rănirea altor două într-un accident rutier.

31 afișări
Imaginea articolului Procurorii români au primit documentele din Singapore în cazul Ionescu

Procurorii români au primit documentele din Singapore în cazul Ionescu (Imagine: Strait Times)

Surse judiciare au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că autorităţile judiciare singaporeze au răspuns solicitării părţii române de comisie rogatorie, astfel fiind transmise actele medico-legale întocmite în cazul victimelor, documentele privind cercetarea la faţa locului a accidentului în care a fost implicat Silviu Ionescu în decembrie 2009, precum şi declaraţiile martorilor pe care le-au luat anchetatorii din Singapore.

Toate documentele urmează a fi traduse în limba română, ulterior anchetatorii trecând la următoarea fază procedurală în cazul Silviu Ionescu, au precizat sursele citate.

În 2 februarie, Silviu Ionescu a fost oficial pus sub urmărire penală de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului şi fals în declaraţii. În consecinţă, raporturile de muncă cu MAE ale lui Silviu Ionescu au fost suspendate potrivit legii române, până la finalizarea investigaţiei. Autorităţile din Singapore au fost informate corespunzător.

La 6 ianuarie 2010 Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a deschis dosar penal în acest caz.

Ulterior, procurorii români au înaintat autorităţilor de la Singapore o cerere de comisie rogatorie prin care acestea au fost solicitate să dea detalii cu privire la investigaţii, precum şi să transmită declaraţiile martorilor accidentului.

Surse judiciare au informat, în 8 aprilie, că Poliţia din Singapore a comunicat Interpol România un mandat de urmărire internaţională a diplomatului Silviu Ionescu, însărcinatul cu afaceri în Singapore, retras de la post după implicarea sa în accidentul soldat cu moartea unei persoane şi rănirea altor două.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici