Prof. dr. Adrian Streinu Cercel: În gripă avem două vârfuri febrile, aşa-zisa febră în dromader

Prof.dr. Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş, a declarat la emisiunea Marius Tucă Show că, dacă am avut gripă, ne putem întoarce în comunitate după ultimul episod febril, respectiv la 7 zile de la debutul bolii.

3835 afișări
Imaginea articolului Prof. dr. Adrian Streinu Cercel: În gripă avem două vârfuri febrile, aşa-zisa febră în dromader

Prof.dr. Adrian Streinu Cercel: În gripă avem două vârfuri febrile, aşa-zisa febră în dromader

Prof. Dr. Adrian Streinu Cercel a explicat cum putem şti dacă avem sau nu gripă şi care sunt măsurile pe care trebuie să le luăm imediat dacă prezentăm simptomele specifice acestei boli.

“Întâi apare durerea de cap şi febra 39-40 de grade, imediat apar durerile de muşchi şi de articulaţii şi omul se simte ca şi când ar fi bătut, această simptomatologie culcă persoana respectivă la pat, pur şi simplu. Ăsta este diagnosticul clar de gripă. În timpul doi apare tusea, apar secreţiile nazale, de obicei apoase, dacă nu are ce face se apucă şi ia antibiotice, atunci o serie de germeni pe care noi îi avem, dar cu rol protector, vor fi distruşi de către antibiotic şi lasă portiţă pentru alţi germeni”, a declarat managerul Institutului Balş.

În aceste condiţii, prof. dr. Streinu Cercel ne recomandă să anunţăm medicul de familie, să ne auitoizolăm la domiciliu şi să mergem la spital numai dacă simptomele se agravează.

“Primul lucru ar trebui să sune medicul de familie şi să se autoizoleze la domiciliu, sună medicul de familie, realizează două lucruri: în primul rând o confirmare clinică a diagnosticului şi al doilea că îi spune ce să facă, ce să ia şi, mai mult decât atât, îi rezervă şi concediul medical ca să stea liniştit acasă fără probleme. Dacă lucrurile astea sunt realizate, atunci nu mai e nevoie să se deplaseze nicăieri(...) Dacă se întâmplă şi evoluţia este proastă şi manifestările se accentuează, da, te duci la camera de gardă pentru că acolo trebuie să ajungi”, a subliniat prof.dr. Streinu Cercel.

Managerul Institutului Balş ne-a explicat şi cum ne dăm seama dacă suntem vindecaţi şi putem ieşi din casă.

„Din momentul în care a devenit afebril şi asta se întâmplă cam în a doua parte, după circa şapte zile, se poate duce. Trebuie spus că în gripă avem două vârfuri febrile, avem un prim episod care durează cam două-trei zile, după care în mod spontan persoana respectivă devine afebrilă încă o zi dau două şi mai avem încă o perioadă de două-trei zile în care reface febra, se cheamă aşa-zisa febră în dromader, adică capul reprezintă primul episod febril şi cocoaşa a devenit al doilea episod febril. După terminarea celui de al doilea episod febril se poate duce înapoi în colectivitate că nu mai este contagios. Acum, simptomatologia este amendată de către terapie, dar şi terapia trebuie dusă minimum cinci zile, cum scrie în prospect şi bine ar fi spre şapte zile ca să avem siguranţa că virusul a fost inhibat corespunzător”, a mai spus prof.dr. Streinu Cercel.

Prof.dr. Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş, candidează pentru postul de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti. Concursul va avea loc în data de 10 februarie.

Prof.dr.Streinu Cercel s-a înscris în concurs cu proiectul de management pentru perioada 2020-2024 intitulat “Să construim împreună Universitatea de Medicină pentru secolul XXI”.
În acest proiect, managerul Institutului Matei Balş propune digitalizarea UMF Carol Davila şi pregătirea universităţii pentru secolul 21 prin folosirea inteligenţei artificiale, devenind astfel o placă turnantă pentru dezvoltarea cercetării; înfiinţarea poziţiei de architect IT, înfiinţarea unei platforme UMF România, menită să faciliteze colaborarea între universităţile de profil din ţară. Totodată, prof.dr. Streinu Cercel propune stabilirea de noi parteneriate în cercetarea științifică prin realizarea de conexiuni cu Parcul Ştiinţific Măgurele (Măgurele Science Park), în vederea dezvoltării de noi proiecte de cercetare, aliniate la cele mai noi progrese în domeniu, precum şi facilitarea includerii în tematicile lucrărilor de diplomă a mai multor activități de cercetare.

Prof.dr. Adrian Streinu Cercel este absolvent al UMF Carol Davila, promoţia 1982. Şi-a început cariera didactică în cadrul universității, fiind profesor universitar din anul 2005, precum și conducător de doctorat, membru al Academiei de Ştiințe Medicale din România, membru al Academiei de Medicină Dentară din Paris (Franța), membru Honoris Causa al mai multor universități de profil din țară și străinatate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici