- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Profesorii fac grevă generală de o zi în 22 aprilie, de luni nu vor mai trece notele în catalog
Cadrele didactice vor face grevă generală de o zi în 22 aprilie, începând de luni nu vor mai trece în catalog notele şi calificativele elevilor, iar în 25 martie, în toate şcolile nu vor ţinute orele, pentru a se dezbate proiectul Legii educaţiei, a spus, joi, liderul "Spiru Haret", Marius Nistor.
Profesorii fac grevă generală de o zi în 22 aprilie, de luni nu vor mai trece notele în catalog (Imagine: Mediafax Foto)
Preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor, a declarat că sindicatele reprezentative din învăţământ au decis, joi, ca din 22 martie cadrele didactice să nu mai treacă în catalog notele şi calificativele elevilor şi să boicoteze examenele naţionale.
Totodată, în 25 martie sindicaliştii din învăţământ vor organiza un miting în Piaţa Victoriei, urmat de un marş de protest care se va încheia la Ministerul Educaţiei, concomitent cu un pichet la Ministerul Muncii.
Tot în 25 martie vor fi suspendate cursurile în toate şcolile, pentru a fi organizate dezbateri pe proiectul Legii educaţiei, sindicaliştii reclamând că acesta nu a fost trimis cadrelor didactice pentru a fi analizat. În 14 aprilie, Birourile executive ale federaţiilor din învăţământ vor analiza concluziile strânse în urma dezbaterii pe proiectul Legii educaţiei şi vor face un material pe care îl vor trimite în Parlament.
Federaţiile din învăţământ au mai decis ca 22 aprilie să fie zi de protest naţional, cu încetarea activităţii de instruire şi predare în unităţile de învăţământ, a mai spus Nistor.
Sindicaliştii ameninţă că dacă în urma acestor acţiuni de protest nu vor fi găsite soluţii pertinente pentru problemele pe care le ridică angajaţii din educaţie, la începutul lunii iunie ar putea fi declanşată greva generală pe termen nelimitat, care va duce la neîncheierea situaţiei şcolare, deci la blocarea anul şcolar.
Totodată, sindicaliştii din educaţie au mai decis organizarea unor delegaţii din partea celor patru federaţii care să înainteze memorii Parlamentului European şi care să se întâlnească cu comisarii europeni pe Educaţie şi Justiţie pentru a le prezenta situaţia învăţământului românesc şi modul în care sunt încălcate drepturile angajaţilor din domeniu.
Marius Nistor a precizat că acţiunile pe care le organizează federaţiile reprezentative din învăţământ nu vizează doar salariaţii din sistem, ci şi ceea ce se întâmplă cu elevii.
-
Coşmarul unui băieţel de 11 ani din Siria: Şi-a acoperit faţa cu sângele fratelui său pentru a-i păcăli pe ucigaşii familiei sale - VIDEO
Externe astăzi, 16:58
Un băiat în vârstă de 11 ani a povestit cum şi-a acoperit faţa cu sângele fratelui său şi a pretins că este mort în timp ce bărbaţi înarmaţi loiali Guvernului sirian au pătruns în casa sa şi au ucis şase membri ai familiei sale în timpul masacrului de la Hula. citeşte tot
-
Cum este descris Anders Behring Breivik de către cel mai bun prieten al său din copilărie
Externe astăzi, 16:57
Anders Behring Breivik, autorul masacrului din Norvegia, soldat cu 77 de morţi, era "tolerant" şi "politicos" în adolescenţă, afirmă cel mai bun prieten al său din copilărie. citeşte tot





privat ca la noi ce e degeaba e prost, toti asteptati pomana, cineva sa va dea ca voi aveti copii, trimiteti la scoala odrasla si dupa aia veniti numai cand sa mai da o alocatie ceva, pai am ajuns sa fim judecati de niste parinti de astia? pai si eu sunt profesor, rupa pielea de pe ei ca asa merita la asemenea conceptii si idei asta vrei asta aveti, ai banu treci nu sanatate si virtute, trebuie sa traiesc si eu deundeva
pentru cei care comenteaza la adresa profesorilor: ce vina au copii? dar profesorii ce vina au ca trebuie sa suporte toate leprele prin scolile astea ca de la un timp profesorul se pare ca e la dispozitia copilului sau a parintelui, ca na ei ne platesc in mintea unora, nu ca muncesc pentru banii aia, sunt o serie care tot compara munca unui profesor de cateva ore, cu munca unui om de nu stiu care ca la mintea lor asa s-a ajuns la durata nu la complexitate, pai daca nu va convine, dat copii la pr
o educatoare incepatoare are pana la 12 mil vechi salariu, si are doar 4 ore de munca pe zi si nu isi prea bate capul cu copiii iar un muncitor are 5 mil pe luna si nu se mai plange si trage pentru banii acestia .Si pregatirea profesorilor lasa de dorit, este o mare minciuna ca au salarii mici, nu stiu ce asteapta, sa le fie rusine isi bat joc de copiii nostri RUSINEEEEEEEE LOR.