PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea în următoarele două zile

Vreme caldă şi instabilă, joi, în ţară, cu cer înnorat în sud şi în centru, precum şi în zonele de deal şi munte, unde local vor fi averse şi descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi astfel de fenomene se vor semnala izolat, potrivit Administraţiei Naţionale a Meteorologiei.

1318 afișări
Imaginea articolului PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea în următoarele două zile

PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea în următoarele două zile

Vântul va avea unele intensificări în Dobrogea şi, trecător, în timpul ploilor.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 27 de grade, iar cele minime se vor situa între 8 şi 18 grade, mai scăzute în depresiuni spre 5-6 grade.

Vineri, vremea va fi caldă şi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil şi numai cu totul izolat, mai ales la munte, vor fi condiţii de ploaie slabă, de scurtă durată. Vântul va avea unele intensificări în Dobrogea.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 29 de grade, iar cele minime se vor încadra între 6 grade în depresiuni şi 19 grade pe litoral.

TITLURILE ZILEI

La Bucureşti, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări în cursul zilei, când temporar va ploua, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 13 -14 grade.

Vezi cum va fi vremea în oraşul tău, pe Apropo.ro!

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici