Proiect de 84 de milioane de euro pentru acoperirea zonelor lipsite de internet din România

Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Valerian Vreme, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că ministerul pe care îl conduce va derula un proiect în valoare de 84 de milioane de euro, fonduri europene, prin care va acoperi şi ultimele zone din România lipsite de internet.

55 afișări
Imaginea articolului Proiect de 84 de milioane de euro pentru acoperirea zonelor lipsite de internet din România

Proiect de 84 de milioane de euro pentru acoperirea zonelor lipsite de internet din România (Imagine: Mediafax Foto)

Valerian Vreme a spus, într-o conferinţă de presă, că în prezent "se lucrează la soluţia tehnică" şi urmează ca banii - 84 de milioane de euro, fonduri europene - să fie accesaţi "pentru a dezvolta o reţea de fibră optică absolut în toate zonele ţării".

El a adăugat că internetul va fi extins şi în zone izolate, precum cătunele din Munţii Apuseni.

Ministrul a afirmat că politica Uniunii Europene spune că "fiecare cetăţean are dreptul să aibă acces la internet".

Întrebat ce suprafaţă din România nu are acces la internet, Valerian Vreme a spus că există mai multe studii în acest sens, iar un studiu realizat de Vodafone estimează că doar zece la sută din România este lipsită de internet, în timp ce alte studii estimează că o suprafaţă de 20-25 la sută nu este acoperită.

Ministrul Comunicaţiilor a menţionat că în România calitatea comunicaţiilor este una din cele mai bune din Europa şi chiar din lume, ţara fiind pe locul al patrulea pe continent la calitatea comunicaţiilor, respectiv la telefonie şi la date.

"Sunt paşi pe care îi avem de făcut, ca şi noi să ne ataşăm agendei Europa 2020, unde provocarea, şi pentru Europa, este să ajungem din urmă societăţi dezvoltate din punct de vedere informaţional din America de Nord, respective Asia de Sud-Est", a conchis Vreme.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici