PROIECT de lege: Şoferii îşi pot parca maşinile pe trotuar doar dacă lasă spaţiu de doi metri pentru pietoni

Şoferii vor putea opri, staţiona sau parca maşinile pe trotuar doar dacă rămâne un spaţiu de doi metri pentru pietoni, potrivit unui proiect de lege iniţiat de senatorul independent Valeriu Todiraşcu.

20174 afișări
Imaginea articolului PROIECT de lege: Şoferii îşi pot parca maşinile pe trotuar doar dacă lasă spaţiu de doi metri pentru pietoni

PROIECT de lege: Şoferii îşi pot parca maşinile pe trotuar doar dacă lasă spaţiu de doi metri pentru pietoni (Imagine: Shutterstock)

"Administratorul drumului public poate permite oprirea, staţionarea sau parcarea unui vehicul pe trotuar, parţial ori total, numai cu respectarea marcajului şi numai dacă rămâne liber cel puţin un culoar de minimum 2 metri lăţime înspre marginea opusă părţii carosabile, destinat circulaţiei pietonilor", potrivit proiectului de lege.

Iniţiativa legislativă, aflată în dezbatere publică pe site-ul Senatului, prevede că şoferii pot opri, staţiona sau parca maşinile pe trotuar dacă rămâne liber un culoar de cel puţin doi metri. Potrivit reglementărilor în vigoare, maşinile pot rămâne pe trotuar dacă rămâne liber un spaţiu de un metru.

Iniţiatorul consideră că acesta nu este suficient pentru persoanele cu handicap locomotor, pentru mamele cu copii în căruţ sau pentru intervenţiile pompierilor şi paramedicilor, dând exemplul incendiului din clubul Colectiv, unde nu s-ar fi putut acorda primul ajutor dacă maşinile ar fi fost parcate lângă clădire.

"Pe acest spaţiu pietonal de pe trotuare trebuie să fie posibilă deplasarea tărgilor cu răniţi însoţite de paramedici care acordă primul ajutor şi utilajelor pompierilor. Cum s-ar putea acorda primul ajutor într-un accident colectiv, ca cel din <<Colectiv>>, pe o stradă unde autovehiculele ar fi parcate lângă pereţii clădirilor?", se arată în expunerea de motive semnată de Todiraşcu.

După intrarea în vigoare a iniţiativei legislative, administratorii drumurilor publice vor fi obligaţi să marcheze locurile de parcare pe trotuar şi să supravegheze respectarea marcajelor pentru a asigura un spaţiu de cel puţin doi metri pentru pietoni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici