Proiectul derulat de Melania Vergu, verificat

Directorul AMPOSDRU, Cristina Zvedei, a declarat, vineri, că se fac verificări preliminare cu privire la proiectul cu fonduri europene derulat de Melania Vergu, un raport în acest sens urmând să fie finalizat luni şi că deocamdată nu s-a făcut o cerere de rambursare în cadrul acestui proiect.

88 afișări
Imaginea articolului Proiectul derulat de Melania Vergu, verificat

Proiectul derulat de Vergu, verificat (Imagine: Mihai Mitrea/Mediafax Foto)

Directorul general al Autorităţii de Management a Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU), Cristina Zevedei, a arătat că până la încheierea verificărilor specialiştilor şi a celor din Ministerul Educaţiei, nu se poate trage o concluzie privind legalitatea accesării fondurilor.

"Nu sunt în măsură să mă pronunţ decât vizavi de proiectul în sine, iar, pentru aceasta, este nevoie de raportul preliminar", a declarat Zevedei.

Aceasta a precizat că în cazul proiectului al cărui manager este Melania Vergu, s-a efectuat doar o plată a cererii de prefinanţare, neexistând, deocamdată, o cerere de rambursare.

Zevedei a mai spus că, luni, verificarea preliminară va fi încheiată, după o vizită la faţa locului.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a decis, joi seară, eliberarea din funcţia de consilier personal a Melaniei Vergu.

Melania Vergu a refuzat să comenteze decizia lui Daniel Funeriu privind eliberarea sa din funcţie şi a susţinut că va rămâne în proiect pentru că este managerul acestuia şi se "va bate" pentru el.

Decizia lui Funeriu survine informaţiilor din presă potrivit cărora firma Melaniei Mandas Vergu, EDU-TIM Consultanţă Europeană SRL, a obţinut finanţare pentru un proiect în domeniul resurselor umane de formare profesională (POSDRU), în valoare de 4.000.000 de euro.

EDU-TIM Consultanţă Europeană SRL din Bucureşti, cu sediul pe Ion Câmpineanu nr. 12, are ca obiect de activitate, "declarat conform CAEN Rev.1", în principal activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management

Asociaţii societăţii comerciale sunt Melania Vergu (52 de ani) şi fiul său Ioan Teodor Vergu (26 de ani), ambii fiind şi administratori.

Fiul Melaniei Vergu mai este înregistrat la Registrul Comerţului şi ca persoană fizică autorizată din 12 ianuarie 2009, sediul firmei sale fiind în Bulevardul Aviatorilor 18, având ca obiect de activitatea consultanţă în domeniul relatiilor publice şi al comunicării.

Presa a semnalat că atribuirea contractului firmei EDU TIM, deţinută de consilierul ministrului Educaţiei este imorală, Vergu fiind angajată a ministerului, aflându-se într-o stare de incompatibilitate.

Presa o acuza pe Melania Vergu că şi-ar fi folosit funcţia publică pentru proiectul său european, cerând rectorilor situaţii despre stagiile de practică, necesare îndeplinirii proiectului derulat prin firma sa.

Cererea a fost trimsă de Vergu în martie 2010, prin care solicita şi lista facultăţilor care desfăşoară stagii de practică, cu adresele de telefon, faxul şi telefonul mobil al decanului, despre programele şi proiectele existente pentru practica studenţilor pentru anul în curs sau pentru cele de anul trecut.

Vergu mai cerea şi persoanele de contact de la nivelul facultăţilor, responsabile cu stagiile de practică ale studenţilor.

Toate datele urmau să fie transmise pe adresa de e-mail de pe yahoo a Melaniei Vergu şi a consilierului ei, Elena Larion, până în data de 10 martie.

Vergu a respins toate aceste acuzaţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici