Proiectul noii Legi a Sănătăţii: Prelevarea de organe pentru transplant, cu acordul din timpul vieţii. Vânzarea organelor, interzisă

Prelevarea de organe pentru transplant poate fi făcută dacă persoana şi-a dat acordul în timpul vieţii şi este înregistrată în Registrul naţional al donatorilor sau, în lipsa acestuia, cu consimţământul familiei, fiind interzisă vânzarea organelor.

398 afișări
Imaginea articolului Proiectul noii Legi a Sănătăţii: Prelevarea de organe pentru transplant, cu acordul din timpul vieţii. Vânzarea organelor, interzisă

Proiectul noii Legi a Sănătăţii: Prelevarea de organe pentru transplant, cu acordul din timpul vieţii. Vânzarea organelor, interzisă (Imagine: Shutterstock)

Proiectul noii Legi a sănătăţii, pus în dezbatere publică, stabileşte cadrul legal privind activitatea de donare şi prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, în scop terapeutic, precum şi de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană.

Astfel, potrivit proiectului de lege, fiecare persoană îşi poate exprima acordul sau dezacordul informat privind donarea onorifică de organe, celule şi ţesuturi în vederea transplantului, acesta fiind înscris într-un Registru naţional al donatorilor.

Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, în scop terapeutic, se poate face de la donatorul în viaţă care are capacitate de exerciţiu deplină, după obţinerea consimţământului informat, scris, liber, prealabil şi expres al acestora. Prin proiectul de lege este interzisă prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la persoane lipsite de discernământ.

Pot fi prelevare organe pentru transplant de la donatori decedaţi care şi-au exprimat comsinţământul în timpul vieţii, printr-un act notarial, şi sunt înregistraţi în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule.

În lipsa acordului exprimat în timpul vieţii, prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de la o persoană decedată poate fi făcută numai cu consimţământul scris al cel puţin unuia dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, în ordinea prevăzută la articolul 81 din Codul civil.

Pot fi prelevare organe pentru transplant de la donatorul decedat fără activitate cardiacă, la care s-a constatat oprirea cardiorespiratorie iresuscitabilă şi ireversibilă, confirmată în spital de doi medici primari. Confirmarea donatorului decedat fără activitate cardiacă se face conform protocolului de resuscitare elaborat de Agenţia Naţională de Transplant, se mai arată în proiectul de lege.

Totodată, organe pentru transplant pot fi prelevate şi de la donator cu activitate cardiacă, dar la care s-a constatat încetarea ireversibilă a tuturor funcţiilor creierului, conform protocolului de declarare a morţii cerebrale elaborat de Agenţia Naţională de Transplant. Declararea morţii cerebrale se face de către medici care nu fac parte din echipele de coordonare, prelevare, transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană.

Donarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană nu poate face obiectul tranzacţiilor comerciale. Încălcarea principiului donării voluntare şi neremunerate în vederea obţinerii unor câştiguri financiare sau a unor avantaje pentru sine sau terţi, precum şi constrângerea de orice fel a donatorului este interzisă şi sancţionată.

Activitatea de transplant poate fi finanţată din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul Ministerului Sănătăţii, din venituri proprii, dar şi din contribuţia personală a pacientului plătită în mod direct sau printr-un sistem de asigurări voluntare de sănătate, din donaţii şi sponsorizări de la persoane fizice sau juridice, de la organizaţii neguvernamentale ori de la alte organisme interesate.

De asemenea, într-un capitol special sunt stabilite sancţiuni pentru fapte ce constituie încălcări ale reglementărilor din codul transplantului şi transfuziei sanguine, cât şi a celor deja prevăzute în actuala legislaţie.

Normele de aplicare ale "codului donării şi utilizării elementelor corpului uman în scop terapeutic" vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Prin ordine ale ministrului Sănătăţii se vor stabili standardele de acreditare referitoare la operaţiunile de donare şi transplant, inclusiv standardele pentru registrele de donatori şi registrele pentru pacienţii trasplantaţi, cât şi standardele şi normele privind utilizarea plasmei pentru prepararea farmacologică a produselor plasmatice labile.

Proiectul noii Legi a sănătăţii a fost pus, miercuri, în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate private şi posibilitatea spitalelor de a se organiza ca unităţi cu statut de fundaţie sau chiar de societate comercială fiind printre principalele modificări.

Preşedintele Traian Băsescu declara recent că noua Lege a sănătăţii, care modifică din temelii sistemul de sănătate, nu poate fi implementată de la începutul anului viitor sau de la mijlocul anului.

"Ea trebuie dezbătută o lună, două, trei, cât o fi nevoie până obţine o masă critică de susţinători, trecută prin Parlament într-o formă sau alta - prin asumare sau prin dezbatere în cele două Camere - şi trebuie lăsat un timp pentru începerea implementării ei", a spus Traian Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici