Proprietarii care nu şi-au asigurat casele până la 15 ianuarie pot fi amendaţi cu până la 500 lei

Proprietarii care nu şi-au asigurat locuinţele până la 15 ianuarie 2011, fie printr-o poliţă obligatorie, fie printr-una facultativă, pot fi sancţionaţi de autorităţile locale cu amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei, a declarat, marţi, directorul general al PAID, Marius Bulugea.

153 afișări
Imaginea articolului Proprietarii care nu şi-au asigurat casele până la 15 ianuarie pot fi amendaţi cu până la 500 lei

Proprietarii care nu şi-au asigurat casele până la 15 ianuarie pot fi amendaţi cu până la 500 lei (Imagine: Mediafax Foto)

Asigurarea facultativă trebuie să acopere cele trei riscuri incluse în poliţa obligatorie (cutremur, inundaţii şi alunecări de teren) şi în limita sumei asigurate prevăzute în aceasta, respectiv 10.000 de euro sau 20.000 de euro, în funcţie de tipul locuinţei

"Legea 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor este în vigoare şi produce efecte. O informare de presă a Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), difuzată în data de 15 decembrie 2010, anunţa că termenul limită până la care trebuie încheiată poliţa obligatorie, fără a risca amenzi, a fost decalat de la 15 ianuarie 2011 la 15 iulie 2011. Acest comunicat nu are valoare juridică, pentru că nu este susţinut de o modificare legislativă", a spus Bulugea.

TITLURILE ZILEI

MAI a anunţat, în 15 decembrie 2010, că proprietarii de locuinţe sunt obligaţi să încheie asigurarea de locuinţă la un an de la începerea emiterii poliţelor, respectiv 15 iulie 2010.

"În conformitate cu prevederile articolului 35 din Legea 260/2008, obligativitatea încheierii asigurărilor de locuinţe decurge de la un an de la începerea emiterii poliţelor", se arată în precizarea MAI.

Opinia lui Bulugea este susţinută şi de directorul Direcţiei Juridice a Comisiei de Supravegere a Asigurărilor (CSA), Marinela Nemeş, care spus că informarea MAI nu are valoare juridică şi nu poate modifica o lege. Ea este şi membru în Consiliul de administraţie al PAID.

"Foarte mulţi proprietari au înţeles, în urma anunţului MAI, preluat de mass-media, că nu mai sunt obligaţi să îşi încheie o poliţă obligatorie. Lucrurile nu stau aşa", a spus Bulugea.

Potrivit datelor PAID, în intervalul 15 iulie-29 septembrie 2010, ritmul de subscriere al poliţelor de asigurare obligatorie a locuinţelor s-a menţinut la sub 2.000 de poliţe/zi. Până la sfârşitul anului trecut, ritmul de subscriere s-a înscris pe un trend ascendent, cu un vârf de 14.000 de contracte/zi, consemnat la mijlocul lunii noiembrie 2010.

"În ianuarie 2011, ritmul s-a diminuat semnificativ, ajungând în februarie la sub 400 poliţe/zi, în urma comunicatului transmis de Ministerul Adminstraţiei şi Internelor (MAI) în decembrie 2010, în care se anunţa că termenul limită până la care proprietarii de locuinţe vor trebui să încheie poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor este 15 iulie 2011", a spus Bulugea.

El a adăugat că, potrivit informaţiilor pe care le are, primarii nu au aplicat, până în prezent, amenzi proprietarilor care nu şi-au asigurat locuinţele.

"Nici nu ar avea cum pentru că PAID nu a trimis listele cu proprietarii care şi-au asigurat locuinţele. Scopul acestei legi nu este aplicarea de amenzi, ci asigurarea locuinţelor. Pe de altă parte, nu toate primăriile au trimis către PAID listele cu proprietarii. Datele noastre arată că doar 55% dintre primării au trimis aceste liste", a spus şeful Pool-ului de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAID).

Pe lângă amendă, proprietarii care nu îşi asigură locuinţele nu beneficiază, în cazul producerii unuia dintre dezastrele naturale definite prin Legea 260/2008 - cutremur, alunecare de teren şi inundaţie, de niciun fel de despăgubiri de la bugetul de stat sau de la bugetul local pentru prejudiciile produse locuinţelor.

Pe de altă parte, persoanele fizice despăgubite, în condiţiile Legii 260/2008, pentru pagubele rezultate în urma producerii unui dezastru natural nu beneficiaza de prevederile Legii 114/1996 referitoare la acordarea locuinţelor sociale.

Legislaţia obligă proprietarii de imobile să încheie o poliţă de asigurare, prima fiind diferenţiată în funcţie de tipul de locuinţă (A sau B), între 10 şi 20 de euro. Valoarea asigurată a unei locuinţe este situată între 10.000 şi 20.000 de euro.

Potrivit Legii 260/2008, tipul A de locuinţă este o construcţie cu structură de rezistenţă din beton armat, metal, ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic, iar tipul B este o construcţie cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic.

Primele poliţe de asigurare obligatorie a locuinţei au fost emise începând cu 15 iulie 2010 şi acoperă riscul de cutremur, inundaţie şi alunecare de teren.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici