Protest faţă de vaccinarea obligatorie, la Cluj-Napoca. O tânără a afişat mesajul "Obligativitate = nazism" | GALERIE FOTO

Peste 50 persoane au protestat, sâmbătă, printr-un marş prin centrul municipiului Cluj-Napoca, faţă de obligativitatea vaccinării copiilor şi adulţilor, cerând Ministerului Sănătăţii retragerea proiectului. O tânără a afişat mesajul "Obligativitate = nazism".

1620 afișări
Imaginea articolului Protest faţă de vaccinarea obligatorie, la Cluj-Napoca. O tânără a afişat mesajul "Obligativitate = nazism"  | GALERIE FOTO

Protest faţă de vaccinarea obligatorie, la Cluj-Napoca. O tânără a afişat mesajul "Obligativitate = nazism" | GALERIE FOTO

Participanţii la protest s-au adunat, sâmbătă după-amiază, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, purtând bannere cu mesaje precum "Libertate – drept", "Vaccinarea obligatorie – ilegală, abuzivă, neconstituţională", "Copiii noştri nu sunt cobaii voştri", "Nu dictaturii medicale", "Refuz vaccinarea obligatorie" sau "Copilul meu, alegerea mea".

"Protestăm împotriva abuzului numit proiectul vaccinurilor obligatorii pentru copii şi adulti. Încercăm să prezentăm părinţilor aspecte ale acestui proiectului de lege, postat pe site-ul Ministerului Sănătăţii la sfârşitul lunii iulie. Considerăm că se încalcă dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi, dreptul părinţilor de a decide pentru copiii lor. Niciun act medical nu poate fi şi nu are voie să devină vreodată obligatoriu. Vaccinurile au reacţii adverse care nu sunt cunoscute şi prezentate suficient publicului, astfel încât cerem Ministerului Sănătăţii retragerea proiectului", a spus una dintre protestatare, Cristina Ganea.

O tânără participantă la protest a venit împreună cu soţul şi fetiţa în cărucior, afişând pe un tricou mesajul "Obligativitate = nazism".

"Protestez pentru că mi se ia dreptul la alegere, este corpul meu şi eu decid ce voi face cu el din punct de vedere medical. Dacă mă doare capul, eu decid ce tratament urmez, nu poate nimeni să îmi impună un tratament pe care nu îl doresc. Exact la fel e şi cu vaccinurile şi exact aşa era şi în perioada nazistă, oamenii nu mai aveau dreptul asupra corpului lor. Dacă Hitler a hotărât să omoare atâţia evrei, nimeni nu putea să spună nimic, asta era hotărârea lui. Acolo o să ajungem şi noi dacă legea va trece", a spus Ramona Titieni, care a precizat că fetiţa sa nu a fost vaccinată.

Protestatarii au pornit într-un marş pe traseul Piaţa Unirii – B-dul Eroilor - Piaţa Avram Iancu – B-dul Eroilor, după care s-au reîntors în Piaţa Unirii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici