Video Protest pentru salvarea lacului din Parcul Circului din Capitală. Motivul pentru care oamenii sunt nemulţumiţi | VIDEO, FOTO

Peste 200 de oameni au protestat paşnic, sâmbătă, în Parcul Circului din Capitală pentru a atrage atenţia asupra stării în care se află lacul din interiorul acestuia şi a pericolului la care este expusă flora şi fauna din pricina nivelului tot mai scăzut al apei.

873 afișări

Conform Grupului de Iniţiativă Civică Lacul Tei, organizator al protestului, problemele legate de scăderea nivelului apei lacului au apărut încă din 2009. Pentru a nu se ajunge la situaţia în care lacul să fie secat, s-a luat decizia la nivelul administraţiei parcurilor de a se instala o pompă care, însă, s-a defectat.

"Apa din Lacul din Parcul Circului este într-o continuă scădere, nivelul apei atingând acum o cotă dramatică. Grupul de Iniţiativă Civică Lacul Tei face demersuri pentru rezolvarea acestei probleme încă din 2013. Până acum lacul a fost alimentat artificial prin pompare de apă dintr-un puţ adiacent, dar din toamnă s-a stricat pompa care nici până astăzi nu a fost înlocuită, cu toate discuţiile purtate cu administratorii lacurilor şi parcurilor. S-a cumpărat o pompă nouă, s-a montat, a mers o oră, s-a stricat şi tot aşa. La Primăria Generală ne-a fost promisă o întâlnire şi aşteptăm să fim chemaţi în cursul lunii mai”, a declarat pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Silvia Cruceru, reprezentant al Grupul de Iniţiativă Civică Lacul Tei.

Cei mai mulţi dintre cei care au dat curs invitaţiei de a se alătura protestului au fost bucureşteni care locuiesc în cartierele din vecinătatea parcului. Protestul a fost unul paşnic pe parcursul căruia s-au distribuit fluturaşi şi s-au afişat mesaje în scopul de a se atrage atenţia asupta necesităţii protejării mediului înconjurător şi a lacului. Potrivit organizatorilor, la manifestaţie au participat peste 200 de persoane.

“În primul rând vrem să atragem atenţia asupra deteriorării în general a mediului înconjurător, prin acţiunile mai puţin bine gândite ale unor autorităţi. În mod special, vrem să atragem atenţia asupra situaţiei în care se află Parcul Circului pe care îl vedeţi acum cât de jalnic arată. El a fost o minune de parc, ne le leagă foarte multe amintiri din copilărie. De obicei, în această perioadă a anului, lacul era plin de nuferi galbeni care sunt unicat sau o specie protejată în România. Acum, este o amintire groaznic de tristă a ceea ce a fost. Există un studiu făcut de experţi legat de posibilele cauze care au dus aici. Una dintre cauze este legată de clădirea cea mai nouă şi înaltă aflată la intersecţia dintre Lacul Tei şi Barbu Văcărescu, pentru că tot ce s-a săpat acolo au deviat izvoarele care alimentau lacul, betonarea excesivă. Dezastrul a fost generat de intervenţia nefastă a omului”, a declarat Cristina Vanea.

Paul, o altă persoană venită să susţină protestul a spus: „Eu sunt dintr-un cartier vecin, sunt mâhnit de ce se întâmplă. Îmi pare rău de lacul ăsta, de aceea sunt aici. Parcul arăta mai bine, lacul era mai plin, nuferi, păsări. Acum, priviţi cum este. Tragic este că apele se retrag din ce în ce mai mult şi nimeni nu face nimic”.

Reprezentanţii Grupului de Iniţiativă Civică Lacul Tei susţin faptul că întârzierea unor decizii care să salveze parcul poate avea o repercusiune gravă asupra biodiversităţii din zonă.

“Din punct de vedere al biodiversităţii, lacul este unic în Bucureşti, prin prisma florei şi faunei. Lacul a fost creat împreună cu Parcul Circului şi clădirea Circului ca un tot unitar în 1860. Lacul are lotuşi roz, vara este o minunăţie, deja au început să înfrunzească, sunt raţe, lişiţe, peşti, pescăruşi deci ceva cu totul şi cu totul deosebit. Vara am avut seri de astronomie pe care le-am ţinut pe peluză acum un an, la care au venit 3.000 de oameni“, a mai declarat Silvia Cruceru.

Protestul s-a derulat pe parcursul a două ore.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici