Video PROTESTE în ţară pentru susţinerea mitingului din Bucureşti: Sunt peste 20.000 de oameni în stradă şi scandează lozinci antiguvernamentale | GALERIE FOTO, VIDEO

În marile judeţe din ţară sunt peste 20.000 de oameni în stradă şi scandează lozinci antiguvernamentale.

9541 afișări

VEZI MAI JOS GALERIA FOTO ŞI VIDEO

Braşov

Aproximativ 2.000 de persoane protestează, vineri seara, în faţa Prefecturii din judeţul Braşov, oamenii spunând că susţin mitingul Diasporei, din Bucureşti. 

Protestatarii s-au adunat în faţa Prefecturii din Braşov şi au adus cu steaguri şi vuvuzele.

Protestatarii scandează „PSD, ciuma roşie!", „Jos PSD", „Jos Corupţia", „Diaspora se întoarce", „Demisia!".

Nu s-au înregistrat incidente.

Potrivit organizatorilor, mitingul se va încheia la ora 22.00.

Proteste sunt şi în Sibiu, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, numărul celor care au ieşit să scandeze în marile oraşe împotriva Guvernului şi a PSD depăşind, la ora transmiterii acestei ştiri, 20.000 de persoane.

La Sibiu şi Cluj-Napoca, numărul protestatarilor a depăşit 15.000

Protestatarii de la Cluj Napoca au pornit un marş spre cartierul Mărăşti numărul lor depăşind 10.000 de persoane.

Pe traseu ei scandează „Hoţii, hoţii", „Demisia", „Jos guvernul" şi au blocat traficul rutier pe Bulevardul Eroilor şi pe Calea Dorobanţilor.

Şi la Sibiu numărul protestatarilor trece de 5.000 şi parcurg traseul Piaţa Unirii – Calea Dumbrăvii – bulevardul Mihai Viteazu – strada Rahovei – Semaforului – Bâlea, până la reşedinţa preşedintelui Klaus Iohannis, unde vor decide dacă se întorc înapoi în Piaţa Unirii.

Protestatarii din Cluj-Napoca şi Sibiu spun că sunt alături de cei din Piaţa Victoriei, de la Bucureşti, unde are loc un miting al Diasporei.

Timişoara

Aproximativ 2.000 de persoane s-au adunat, vineri seara, în Piaţa Victoriei din Timişoara, pentru a protesta faţă de Guvernul PSD, alături de românii din Diaspora, care participă la mitingul din Bucureşti.

Manifestanţii ţin în mâini steaguri tricolore şi ale Uniunii Europene, precum şi tricouri pe care au scris mesajul “M..e PSD”.

De asemenea, protestatarii din centrul Timişoarei ţin afişe cu “PSD, aţi reuşit, ne-aţi unit”, “PSD, ce-ai făcut cu viitorul meu”, “Liviu, eşti un penal”, “Pesta porcină PSD” sau “Olimpicii emigrează, analfabeţii guvernează”.

Totodată, manifestanţii se folosesc de vuvuzele pentru a face zgomot şi scandează “Afară cu hoţii din ţară”, „Ieşiţi din casă, dacă vă pasă” sau „Bucureşti, luptă Bucureşti”.

În jurul orei 20.30, timişorenii prezenţi în centrul oraşului vor pleca într-un marş pe străzile din centrul oraşului.

Alţi 6.000 de oameni protestează la Cluj-Napoca, Sibiu şi Iaşi.

Sibiu

La Sibiu peste 3.500 de oameni s-au adunat în zona Pieţii Unirii şi au plecat în marş pe străzile oraşului, într-un protest care se vrea a fi unul de susţinere a mitingului de la Bucureşti, din Piaţa Victoriei.

Oamenii scandează „Jos, jos, jos Guvernul mafiot”, „PSD, ciuma roşie”, „Demisia” şi „Anticipate”, „Diaspora este România”.

Protestatarii spun că vor parcurge mai mulţi kilometri, pe principalele artere ale Sibiului, drumul lor trecând şi prin faţa casei preşedintelui Klaus Iohannis.

Cluj-Napoca

Şi în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca sunt peste 2.500 de persoane protestează cerând demisia Guvernului şi alegeri anticipate

Participanţii la protest s-au adunat în jurul orei 19 în Piaţa Unirii din Cluj Napoca având pancarte cu mesaje precum „Jos PSD", „Simt că în ţara mea nu pot prospera", „PSD ciuma roşie", M… PSD", „Diaspora este România".

Ei au scadat „Demisia”, „Jos Guvernul”, „Uniti salvăm toată România”, „Nu cedăm nu capitulăm”, „Fără penali”, „Anticipate”.

La protest participă şi români din Diaspora veniţi din Spania, din Marea Britanie sau din oraşele Italiei.

O femeie venită din Madrid a spus că a venit în concediu ca să susţină protestele din România fiind interesată de viitorul copiilor ei.

„Vrem să venim acasă dar cu actuala conducere a ţării nu se poate, vrem schimbare în bine şi un viitor pentru copiii noştri de aceea protestăm. Vrem să schimbăm acest guvern şi să punem unul mai bun", a spus aceasta.

Protestatarii vor să meargă şi într-un marş pe străzile Clujului până în Piaţa Mărăşti apoi să se întoarcă în Piaţa Unirii.

Iaşi

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici