Proteste la Divizia Petrochimică Bradu: Liderii sindicali fiind bruscaţi de către muncitori

Peste 100 de angajaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu a combinaului Oltchim protestează, miercuri, în faţa unităţii, nemulţumiţi de decizia liderilor sindicali, care au anulat un miting ce urma să se desfăşoară în Capitală, în timpul protestului liderii de sindicat fiind bruscaţi de către muncitori.

123 afișări
Imaginea articolului Proteste la Divizia Petrochimică Bradu: Liderii sindicali fiind bruscaţi de către muncitori

Proteste la Divizia Petrochimică Bradu; Liderii sindicali fiind bruscaţi de către muncitori (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto Arhiva)

Oamenii s-au adunat în faţa unităţii, miercuri dimineaţă, protestând faţă de decizia liderilor sindicali de a anula un miting care ar fi urmat să se desfăşoare joi în faţa Ministerului Economiei.

În timpul protestelor, liderii de sindicat au fost bruscaţi de mai mulţi muncitori, care i-au huiduit, reproşându-le că au anulat plecarea spre Bucureşti fără a se consulta cu ei. La un moment dat, o parte dintre muncitori au vrut să îi ia la bătaie pe liderii sindicali Marin Dragnea şi Marian Radu.

Oamenii scandează "Trădătorii" şi "Demisia" şi cer liderilor sindicali să revină asupra deciziei şi să le asigure transportul spre Bucureşti.

Potrivit lui Marin Dragnea, unul dintre liderii sindicatului "Unirea", decizia de anulare a mitingului a fost luată după ce conducerea Oltchim a anunţat că până în 15 noiembrie va plăti o parte din salariile restante.

"Ieri (marţi-n.r.) liderul sindical Marian Dumitru a participat, împreună cu 60 de salariaţi, la mitingul de la Oltchim,, iar conducerea combinatului ne-a asigurat că va da o parte din bani până mâine, inclusiv, astfel că în aceste condiţii s-a considerat că nu mai este necesar mitingul care ar fi urmat să aibă loc la Ministerul Economiei. Marian Dumitru este şi acum la negocieri cu conducerea Oltchim", a declarat Marin Dragnea.

La rândul său, preşedintele Sindicatului "Unirea" de la Divizia Petrochimică Bradu, Marian Dumitru, a declarat, miercuri, că decizia a fost luată după ce conducerea Oltchim a anunţat că avansul pentru luna septembrie va fi achitat până în 15 noiembrie, iar lichidarea până în 27 noiembrie. Acesta a spus că dacă aceste promisiuni nu vor fi respectate se va reveni asupra deciziei de a protesta în Capitală.

Marian Dumitru anunţa, marţi, că 200 de salariati ai unităţii vor merge joi să protesteze în faţa Ministerului Economiei, nemultumiţi de neplata salariilor. Miercuri, au loc proteste, pentru a treia zi consecutiv, şi la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea, angajaţii cerând ca premierul Victor Ponta să vină să le explice de ce Guvernul nu şi-a onorat promisiunile.

Producţia la combinatul Oltchim a fost reluată, la începutul lunii octombrie, la instalaţia de electroliză cu membrană, reprezentanţii companiei spunând atunci că urmează să fie repusă în funcţiune şi electroliza cu catoni de mercur.

În 2 noiembrie, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, afirma că deocamdată funcţionează 25-30 la sută din combinatul Oltchim, adică lucrează aproximativ 800 de muncitori dintr-un total de circa 2.600, urmând ca în săptămânile viitoare să se ajungă la o capacitate de 60 la sută.

Încercarea de privatizare a Oltchim a eşuat, întrucât Dan Diaconescu, care a câştigat licitaţia pentru pachetul de acţiuni deţinut de stat, nu a plătit suma de 45 milioane euro pentru titluri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici