Protestul din Capitală faţă de taxa auto s-a încheiat

Protestul din Capitală faţă de triplarea taxei auto s-a încheiat în jurul orei 15.00, după ce reprezentanţii celor care au participat la acţiune au depus o petiţie la Camera Deputaţilor, ameninţând că dacă taxa nu va fi anulată, vor organiza un alt miting în Bucureşti, pe 22 ianuarie.

Protestul din Capitală faţă de taxa auto s-a încheiat

Aproximativ 130 de persoane, din Bucureşti şi din alte zone ale ţării, au participat la protestul din Capitală, nemulţumiţi de triplarea taxei auto pentru maşinile second-hand. Aceştia s-au adunat, în jurul orei 12.00, în faţa Muzeului "Grigore Antipa" din Piaţa Victoriei, unde au protestat până la ora 13.00.

La mitingul din Piaţa Victoriei, protestatarii au cerut viitorului Guvern să anuleze ordonanţa prin care a fost triplată taxa auto pentru maşinile second-hand sau să crească salariile de zece ori. Aceştia au strigat "Tâlharii" şi "Jos taxa" şi au avut bannere pe care scria "Japca legalizată", "Tăriceanu eşti deştept, ţara e în faliment" şi "Taxa Tăriceanu, pentru el şi Citroen".

În jurul orei 13.00, protestatarii au plecat în marş din Piaţa Victoriei spre Palatul Parlamentului, pe traseul Calea Victoriei, Bulevardul Naţiunile Unite, platoul de la intrarea în Parcul Izvor.

Înainte de a pleca din Piaţa Victoriei, reprezentanţii protestatarilor au depus o petiţie la Guvern în care cer anularea ordonanţei prin care s-a decis triplarea taxei auto pentru maşinile second-hand.

Pe tot traseul marşului de la Piaţa Victoriei la Palatul Parlamentului, protestatarii au mers pe banda întâi de circulaţie, coloana fiind închisă şi deschisă de maşini ale Poliţiei şi Jandarmeriei, iar de o parte şi de alta fiind cordoane de jandarmi. Protestatarii au avut cu ei o ambulanţă veche, care a mers cu sitena pornită pe tot traseul marşului.

Protestatarii au ajuns în jurul orei 14.00 la Palatul Parlamentului, reprezentanţii acestora depunând la Camera Deputaţilor o petiţie în care cer anularea ordonanţei prin care s-a decis triplarea taxei auto pentru maşinile second-hand.

Acţiunea de protest din Capitală a şoferilor nemulţumiţi de triplarea taxei auto s-a încheiat în jurul orei 15.00, pe tot parcursul acesteia nefiind înregistrate incidente. Participanţii din provincie au plecat cu maşinile care îi aşteptau pe Bulevardul Libertăţii, între Bulevardul Naţiunile Unite şi Splaiul Independenţei.

Taxa de poluare auto a fost triplată din 8 decembrie, dar Guvernul a decis, pe fondul protestelor proprietarilor de vehicule programaţi în această săptămână la administraţiile financiare pentru plata taxei de înmatriculare, să amâne majorarea sumei de plată până la 15 decembrie, dată anunţată de altfel iniţial pentru introducerea noilor valori.

Majorarea taxei auto a generat proteste în mai multe localităţi.

Comisariatul pentru Societatea Civilă a dat în judecată Guvernul, cerând Curţii de Apel Bucureşti anularea actul normativ prin care s-a decis triplarea taxei auto, iar instanţa va lua în discuţie la 20 ianuarie această contestaţie.

Citeşte şi

Primăria Capitalei a aprobat pentru joi organizarea unui miting împotriva taxei auto



comentează şi tu Momentan sunt 24 comentarii
Taguri:
taxa auto ,
taxa poluare ,
amânare ,
proteste ,
ordonanţă ,
COMENTARII
  • ion revoltatu 24 dec 2008

    bai asta care ai plecat din tara ,teo ...tu ce tiai luat masina noua ? sau si tu tiai luat masina pe numele altora ..referitor la romanii care nu isi permit masina noua ca a ta ...tu nu vezi ca in tara asta nu e dezvoltat transportul in general cu ce vrei sa merga lumea la servici? si pe deasupra sa mai si ajunga la timp in fine ...

  • vasile cluj 20 dec 2008

    pt anuntul care la scris asa zis soferul nici numele nu a fost in stare sa l scrie te bag la **** sti st unde ......daca tu esti fraier si platesti loganu ala de 2 lei 10 ani de zile asta e lasai pe alti sa se descurce nu vorbi pt ca vorbesti dea geaba papagalule

  • Razvan 20 dec 2008

    stiti de ce guvernul romaniei pedepseste furtul?
    - nu accepta concurenta...

    oameni buni si cei care chiar nu s-au aplecat pana la pamant, daca guvernul e impotriva poporului si pentru el, atunci a devenit o anomalie... anomaliile trebuiesc inlaturate, nu acceptate, ca acceptam sa ne omoram si pe noi si pe copiii nostri... oameni buni, daca nu puteti protesta, macar luati o hotarare in sufletul vostru si aplicati-o unde si cand puteti...

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa