Radu Mazăre, achitat pentru luare de mită în dosarul în care e judecat alături de fratele său

Instanţa supremă a decis, joi, să-i achite pe Radu Mazăre şi pe fratele acestuia, în dosarul în care sunt judecaţi alături de Avraham Morgenstern, pentru fapte de corupţie privind unele licitaţii. Decizia nu e definitivă.

5248 afișări
Imaginea articolului Radu Mazăre, achitat pentru luare de mită în dosarul în care e judecat alături de fratele său

Radu Mazăre, achitat pentru luare de mită în dosarul în care e judecat alături de fratele său

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis, joi, să-l achite pe Radu Mazăre pentru luare de mită şi să-i dea fostului primar de la Constanţa o amendă de 5.000 de lei.

Şi fratele acestuia, Alexandru Mazăre, a fost achitat pentru complicitate la luare de mită, şi în cazul acestuia fiind dispusă o amendă penală de 5.000 de lei.

Instanţa supremă a dispus achitarea şi în cazul omului de afaceri Avraham Morgenstern pentru dare de mită.

TITLURILE ZILEI

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă.

La ultimul termen de judecată, procurorul a cerut condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare pentru Radu Mazăre, şi tot atât pentru fratele acestuia, Alexandru, iar pentru Avraham Morgenstern, DNA a propus cinci ani.

Radu Mazăre este acuzat de procurorii anticorupţie că a luat mită 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern - reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă" - pentru ca să-l ajute pe acesta să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului. Şi fratele fostului primar al Constanţei, Alexandru Mazăre, este cercetat în acest dosar pentru luare de mită, după ce ar fi primit, şi el, bani în contextul favorizării firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă".

Fostul primar al Constanţei se află, potrivit ultimelor date, în Madagascar, apărătorii lui Radu Mazăre depunând pe 10 mai, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, certificatul de solicitare de azil în Madagascar emis pe numele fostului edil, documentul fiind valabil un an de zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici