Radu Mazăre, condamnat la şase ani şi şase luni de închisoare/ REACŢIA fostului edil, aflat în Madagascar, după aflarea sentinţei

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat, miercuri, la şase ani şi jumătate de închisoare pentru mai multe infracţiuni de abuz în serviciu privind vânzarea unor terenuri din Mamaia la preţuri subevaluate, transmite corespondentul MEDIAFAX. Fostul primar al Constanţei, Radu Mare, a transmis, miercuri, o scrisoare, ca reacţie la decizia Tribunalului Constanţa de a-l condamna la 6 ani şi 6 luni de închisoare, spunând că este „uluit şi consternat de sentinţă”, pentru că a fost achitat de Curtea de Apel Bucureşti pentru aceleaşi fapte.

25173 afișări
Imaginea articolului Radu Mazăre, condamnat la şase ani şi şase luni de închisoare/ REACŢIA fostului edil, aflat în Madagascar, după aflarea sentinţei

Radu Mazăre a fost condamnat la şase ani şi şase luni de închisoare

Radu Mazăre se arată "uluit şi consternat" de decizia judecătorilor de la Tribunalul Constanţa, care l-au condamnat la un total de 6 ani şi luni de închisoare cu executare.

"Sunt uluit şi consternat de sentinţa nedreaptă dată de judecător. Nu reuşesc să înţeleg, la prima acuzaţie, cum este posibil ca pentru aceeaşi presupusă infracţiune de abuz (vânzarea sub-evaluată a terenului aferent Cazino Mamaia) să fiu achitat de Curtea de Apel Bucureşti (sentinţa numărul S.P.148/FI/10.07.2017) şi să fiu condamnat la 4,6 ani de puşcărie de Tribunalul Constanta (S. P. 253/16.05.2018)? Repet, aceeaşi acuzaţie, acelaşi teren, însă în două dosare diferite, o instanţă mă achită în dosarul numărul 6536/2/2008 la Curtea de Apel Bucureşti şi alta mă condamnă în dosarul 2310/118/2015 la Tribunalul Constanţa", arată fostul primar al Constanţei prin intermediul unei scrisori remisă, miercuri, presei, prin avocatul său.

Mazăre mai afirmă că i se pare "halucinant" şi faptul că DNA i-a întocmit două dosare cu acelaşi subiect, "contrazicând principiile de drept".

"Aşa mi se pare şi acum halucinant să am două sentinţe opuse tot pe aceeaşi infracţiune cu acelaşi subiect! Dosarul de la Tribunalul Constanţa, unde am luat această condamnare este public, poate fi consultat oricând, şi oricine poate constata că toţi functionarii primăriei, consilierii locali şi evaluatorii implicaţi în vânzarea respectivelor terenuri au declarat că procedura vânzării a fost cea legală, şi-au asumat-o, începând de la adoptarea hotărârii de Consiliu Local şi până la notar, fără ca eu sa fi intervenit în derularea ei", a mai explicat fostul edil.

Potrivit lui Radu Mazăre, primarul semnează ultimul pe documente, obligat de lege să ducă la îndeplinire hotărârile Consiliului Local.

"Nu Primarul vinde, ci Consiliul Local, nu Primarul le evaluează, ci evaluatorul profesionist acreditat. în cazul celorlalte două abuzuri, situaţia este identică: primarul nu a influenţat pe nimeni, nu a impus nimănui nimic, nu a primit şi nu a cerut nimic. Şi totuşi sunt acuzat şi condamnat pentru presupusa subevaluare făcută de nişte evaluatori profesionişti! În fapt, spun ce am mai spus, vina mea este una singură: am fost un lider neaservit şi incontrolabil pentru Servicii, ca atare o ţintă permanentă a Poliţiei Politice din România!", a mai declarat Mazăre, felicitându-se pentru faptul că a ales să plece din ţară.

"În atare situaţie concluzia mea personală este una singură: mă felicit că am plecat dintr-o ţară în care justiţia poate şi achita şi condamna o persoană în acelaşi timp, pentru exact aceeaşi acuzaţie, cu acelasi obiect, dar în doua dosare diferite!", a arătat Mazare, în scrisoarea pe care a trimis-o din Madagascar.

Redăm mai jos mesajul integral: 

"Astăzi am fost condamnat de tribunalul Constanţa la un total de 6,6 ani de puşcărie cu executare pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu.

Sunt uluit şi consternat de sentinţa nedreaptă dată de judecător. Nu reuşesc să înţeleg, la prima acuzaţie, cum este posibil cA pentru aceeaşi presupusă infracţiune de abuz (vânzarea sub-evaluată a terenului aferent Cazino Mamaia) să fiu achitat de Curtea de Apel Bucureşti (sentinţa numărul S.P.148/FI/10.07.2017) şi să fiu condamnat la 4,6 ani de puşcărie de Tribunalul Constanţa (S.P.253/16.05.2018)? Repet, aceeaşi acuzaţie, acelaşi teren, însă în două dosare diferite, o instanţa mă achita în dosarul numărul 6536/2/2008 la Curtea de Apel Bucureşti şi altă mă condamnă în dosarul 2310/118/2015 la Tribunalul Constanţa.

Aşa cum mi s a părut halucinant faptul că DNA mi-a făcut 2 dosare cu acelaşi subiect, contrazicand principiile de drept, aşa mi se pare şi acum halucinant să am 2 sentinţe opuse tot pe aceeaşi infracţiune cu acelaşi subiect!

Dosarul de la Tribunalul Constanţa unde am luat această condamnare este public, poate fi consultat oricând, şi oricine poate constată că toţi funcţionarii primăriei, consilierii locali şi evaluatorii implicaţi în vânzarea respectivelor terenuri au declarat că procedura vânzării a fost cea legală, şi-au asumat o, începând de la adoptarea hotărârii de Consiliu Local şi până la notar, fără că eu să fi intervenit în derularea ei. Primarul semnează ultimul pe documente, obligat de lege să ducă la îndeplinire hotărârile Consiliului Local. Nu Primarul vinde, ci Consiliul Local, nu Primarul le evaluează, ci evaluatorul profesionist acreditat.

În cazul celorlalte două abuzuri, situaţia este identică: primarul nu a influenţat pe nimeni, nu a impus nimănui nimic, nu a primit şi nu a cerut nimic. Şi totuşi sunt acuzat şi condamnat pentru presupusă subevaluare făcută de nişte evaluatori profesionişti!

În fapt, spun ce am mai spus, vina mea este una singură: am fost un lider neaservit şi incontrolabil pentru Servicii, ca atare o ţintă permanentă a Poliţiei Politice din România!

În atare situaţie concluzia mea personală este una singură: mă felicit că am plecat dintr-o ţară în care justiţia poate şi achita şi condamnă o persoană în acelaşi timp, pentru exact aceiaşi acuzaţie, cu acelaşi obiect, dar în două dosare diferite!

Asta-i ţara? Asta-i justiţie? Asta-i dreptate?

Radu Ştefan Mazăre
16.05.2018

Madagascar"

Tribunalul Constanţa a dispus, miercuri, condamnarea lui Radu Mazăre la trei ani şi şase luni de închisoare, respectiv la patru ani şi şase luni de închisoare, pentru înstrăinarea unor terenuri din staţiunea Mamaia la preţuri subevaluate. De asemenea, el a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii de doi ani şi şase luni pentru că nu a luat măsura suspendării unor funcţionari publici. Instanţa a contopit pedepsele cu închisoarea stabilite şi i-a aplicat lui Radu Mazăre pedeapsa cea mai grea, de patru ani şi şase luni închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse - de doi ani, în final el având de executat pedeapsa închisorii de şase ani şi şase luni, executare în regim de detenţie.

În plus, în cazul său a fost luată şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, între care şi cel de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale. În acelaşi timp, Mazăre a fost achitat de acuzaţia de abuz în serviciu.

Instanţa a mai dispus şi obligativitatea la plata către Primăria Constanţa a sumei de 774.552 lei, reprezentând salariile plătite funcţionarilor publici nesuspendaţi din funcţie.

În acelaşi dosar a fost condamnată şi Sorina Gina Hortolomei Moscu, la data faptelor reprezentant al societăţilor comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA, cercetată pentru săvârşirea a două infracţiuni de spălare a banilor. În cazul ei instanţa a dispus condamnarea la doi ani şi 11 luni de închisoare, cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani şi 11 luni.

În cazul celor trei societăţi al căror reprezentant era Sorina Gina Hortolomei Moscu, magistraţii Tribunalului Constanţa au dispus condamnarea acestora la plata unor amenzi penale, în cuantum de un milion de lei, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii, pe perioade între un an şi trei ani, a dreptului de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice prevăzute de lege.

Instanţa de judecată a desfiinţat contractele de vânzare-cumpărare a terenurilor respective şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare încheierii acestora, în sensul predării terenurilor libere de orice sarcini către Primăria Municipiului Constanţa şi restituirii preţului vânzării. Drept urmare, a respinsă cererea formulată de Primărie privind obligarea inculpaţilor la plata sumelor de 1.104.884,16 euro, 2.971.420 euro, reprezentând diferenţa între valoarea de vânzare a terenurilor şi preţul real al pieţei, întrucât s-a dispus anularea contractelor de vânzare-cumpărare şi restabilirea situaţiei anterioare comiterii faptelor, precum şi cererea de obligare a lui Radu Mazăre la plata sumei de 141.696,14 lei, reprezentând paguba produsă bugetului local prin nepunerea în executare a hotărârii judecătoreşti de punere în posesie cu privire la cele două terenuri.

Radu Mazăre a mai fost obligat la plata sumei de 10.000 lei, iar ceilalţi inculpaţi la plata a câte 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Decizia instanţei nu este definitivă, având drept de apel în termen de 10 zile.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Constanţa, la data de 12 octombrie 2004, Radu Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanţa, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ derizoriu de 23,56 euro/metrul pătrat, a unui teren în suprafaţă de 15.465,91 metri pătraţi, situat în staţiunea Mamaia. Conform procurorilor, prin aceasta el a provocat Primăriei Constanţa o pagubă de 1.104.884,16 euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.

La data de 28 februarie 2007, primarul Constanţei şi-ar fi îndeplinit din nou în mod defectuos atribuţiile de serviciu vânzând, la un preţ modest, alte două terenuri aparţinând Primăriei Constanţa, unul în suprafaţă de 11.890 metri pătraţi, iar celălalt de 502,81 de metir pătraţi, „faptă prin care a fost provocată municipiului Constanţa o pagubă de 2.971.420 euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului”, arată procurorii în rechizitoriu.

Concret, Radu Mazăre ar fi stabilit cu intenţie o valoare diminuată faţă de valoarea comercială reală pentru o suprafaţă de 11.890 metri pătraţi de teren, situată în intravilanul municipiului Constanţa, în staţiunea Mamaia, aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de Sorina Gina Hortolomei-Moscu, inculpată şi ea în acelaşi dosar.

La data de 31 mai 2007, Sorina Gina Hortolomei-Moscu şi SC Mehmetoglu SRL au dobândit, prin cumpărare, de la RAEDPP Constanţa, un alt teren, în suprafaţă de 502,81 metri pătraţi, cunoscând că preţul atribuit era cu mult diminuat faţă de valoarea comercială reală. Terenul respectiv a fost ulterior transferat societăţilor comerciale SC Bulevard SA (la data de 31.10.2007) şi SC Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentante tot de Hortolomei-Moscu. Tranzacţiile respective s-au făcut prin creşterea succesivă a preţului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piaţă, fiind disimulată provenienţa ilicită a acestora.

De asemenea, Radu Mazăre mai este acuzat şi că, după trimiterea sa în judecată, în octombrie 2008, împreună cu Constantin Racu, Ramona Daniela Dospinescu, Ion Marica şi Nora Alina Chircă - dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, primarul Constanţei, deşi avea obligaţia legală, nu a dispus suspendarea acestora din funcţiile publice pe care le deţineau în cadrul Primăriei Constanţa, faptă care a avut ca efect plata nelegală a drepturilor salariale către persoanele respective precum şi obţinerea unor foloase necuvenite pentru acestea.

În acelaşi dosar, Radu Mazăre mai este acuzat şi de faptul că Primăria Constanţa nu a executat o hotărâre definitivă a instanţei. „în intervalul de timp dintre 17 martie 2009 - data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 20821/20.11.2008 - şi până în prezent, inculpatul Radu Mazăre, cu ştiinţă, nu şi-a îndeplinit obligaţia care decurgea din funcţia de Primar al municipiului Constanţa privind predarea a două terenuri către proprietarul lor, care le cumpărase de la Consiliul Local Constanţa, omisiune care a avut ca urmare plata sumei de 141.696,14 lei, de la bugetul local, cu titlul de despăgubiri, precum şi un avantaj patrimonial pentru persoana care foloseşte, în prezent, fără drept cele două imobile”, se mai precizează în rechizitoriul procurorilor anticorupţie constănţeni.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici