- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Rapoartele pe justiţie pentru România şi Bulgaria ar putea fi adoptate săptămâna viitoare
CE speră să adopte rapoartele interimare pe tema justiţiei pentru România şi Bulgaria în săptămâna 22-26 martie, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray, adăugând că, la fel ca în anii precedenţi, raportul va conţine elemente factuale, dar nu şi o evaluare politică.
"Rapoartele nu vor fi publicate în această săptămână, dar credem că ele vor fi adoptate în săptămâna cuprinsă între 22-26 martie", a spus Gray.
El a amintit că rapoartele vor fi "factuale", conţinând progresele înregistrate în ultimele şase luni.
"Nu va fi o evaluare politică, aceasta fiind cuprinsă în raportul din vară", a mai spus el.
CE a impus României, la data aderării la UE, un mecanism de cooperare şi verificare în domeniul Justiţiei, cu patru condiţionalităţi.
Comisia publică anual, în general în cursul lunii februarie, un raport interimar pe tema progreselor înregistrate, iar în cursul verii un raport final. Elaborarea rapoartelor este precedată de o misiune de evaluare a experţilor europeni. Anul acesta, experţii europeni s-au aflat într-o misiune de evaluare a progreselor în cadrul MCV, la Bucureşti, la jumătatea lunii ianuarie.
Rapoartele interimare ale Comisiei Europene privind mecanismele de colaborare şi control în domeniile afacerilor interne şi justiţiei pentru România şi Bulgaria vor fi publicate în cursul lunii martie, a anunţat, la jumătatea lunii februarie, agenţia bulgară de presă BNA, citată de site-ul Novinite.com.
Documentele urmau iniţial să apară la sfârşitul lunii februarie.
UE a amânat publicarea raportului interimar privind mecanismele de control în domeniul afacerilor interne şi justiţiei pentru Bulgaria şi România, deoarece CE vrea să se asigure că Sofia va aproba un set de amendamente la Codul Penal, au declarat, la 1 martie, surse neoficiale, citate de site-ul Novinite.com.
Bulgaria şi România continuă să aibă dificultăţi în combaterea corupţiei şi crimei organizate şi de aceea ele vor trebui să accepte monitorizarea UE pentru încă cel puţin un an, a anunţat Comisia Europeană, în ultimul său raport anual privind cele două ţări, publicat la 22 iulie 2009.
România şi Bulgaria au aderat la UE la 1 ianuarie 2007. Nerezolvarea problemelor cu care se confruntă cele două ţări poate duce la blocarea unor fonduri europene de sute de milioane de euro, aşa cum s-a întâmplat în cazul Bulgariei.
-
Ungureanu vrea să înfiinţeze o asociaţie care s-ar putea numi Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta
Politic ieri, 23:24
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni, la B1 Tv, că se gândeşte să constituie o asociaţie, care s-ar putea numi Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta, el opinând totodată că este nevoie de o regrupare a dreptei în jurul câtorva principii pe care le poate exprima şi o platformă comună. citeşte tot
-
Ungureanu: Ceea ce s-a întâmplat în sala de plen pe seama migraţiei controlate, un puci parlamentar
Politic ieri, 22:15
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni, că ceea ce s-a întâmplat în Parlament la votul moţiunii, în urma căruia a căzut guvernul său, reprezintă "un puci parlamentar" şi a spus că le promite celor care au trecut dintr-o parte în alta că o să se uite cu mare atenţie la motivele lor. citeşte tot





Nu exista comentarii