Raport al Inspecţiei Judiciare: Interceptările, motiv invocat de un procuror DNA pentru nesoluţionarea unei cauze

Inspectorii judiciari analizează posibilitatea autosesizării în cazul unui procuror DNA care a întârziat soluţionarea unui dosar, invocând drept motiv faptul că trebuia să asculte interceptările obţinute după supravegherea tehnică a 13 persoane, se arată în raportul IJ după controlul de la Direcţie.

1276 afișări
Imaginea articolului Raport al Inspecţiei Judiciare: Interceptările, motiv invocat de un procuror DNA pentru nesoluţionarea unei cauze

Raport al Inspecţiei Judiciare: Interceptările, motiv invocat de un procuror DNA pentru nesoluţionarea unei cauze

În cadrul controlului efectuat de Inspecţia Judiciară în perioada 16-20 aprilie la DNA, inspectorii au verificat modul în care au fost remediate deficienţele constatate la nivelul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, ca urmare a verficărilor efectuate cu ocazia controlului de fond din anul 2017. Inspectorii au verificat şi modul de soluţionare a cauzelo, identificând şi un dosar al unui procuror care a întârziat soluţionarea acestuia.

TITLURILE ZILEI

„Cauza a fost constituită ca urmare a unei sesizări din oficiu; în baza acesteia, au fost solicitate şi obţinute mandate pentru supravegherea tehnică a 13 persoane în perioada decembrie 2015 - ianuarie 2016. Ulterior, până la data la care a fost verificat dosarul, nu au mai fost administrate alte probatorii. Ultimele acte ale procurorului de caz au fost ordonanţe de delegare în anii 2015-2017, prin care ofiţerii de poliţie judiciară au fost delegaţi să asculte interceptările efectuate. Procurorul a invocat ca motiv al nesoluţionării dosarului faptul că trebuie să asculte toate convorbirile. Având în vedere că inspectorii au constatat existenţa indiciilor privind săvârşirea unor abateru disciplinare prevăzute de articolul 99 din Legea 303/2004, se analizează posibilitatea întocmirii unui referat cu propunere de sesizare din oficiu a Inspecţiei Judiciare”, se arată în raportul întocmit de Inspecţia Judiciară, în urma controlului din luna aprilie de la DNA.

În sursa precizată, se mai arată că acest procuror, la data începerii controlului, avea în lucru 39 de dosare penale mai vechi de un an de la prima sesizare, din care trei dosare mai vechi de 5 ani. Numărul dosarelor selectate pentru verificare a fost de şase. (...) Alte motive invocate de procuror, care au condus la nesoluţionarea cauzelor, au fost: complexitatea cauzelor, volum mare de activitate, durata mare de timp pentru redactarea rapoartelor DLAF (Departamentul pentru lupta antifraudă).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici