Rata şomajului va începe să scadă din luna mai

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că rata şomajului va începe să scadă, acest lucru putând să se întâmple chiar din luna mai.

53 afișări
Imaginea articolului Rata şomajului va începe să scadă din luna mai

Rata şomajului va începe să scadă din luna mai (Imagine:Arhiva Mediafax Foto)

"Eu cred că va fi o creştere economică şi rata şomajului va începe să se reducă şi să crească ocuparea. Cred că acest lucru va începe să se întâmple chiar din luna mai", a declarat Bian.

Preşedintele ANOFM a precizat că estimările se bazează pe numărul de locuri de muncă comunicate de către companii.

Silviu Bian a declarat că numai în Bistriţa-Năsăud, în luna martie, au fost înregistrate 400 de angajări, iar în luna aprilie 800.

De la începutul anului, prin reţeaua EURES au fost angajate 1.165 de persoane, cele mai multe în ţări precum Danemarca, Spania, Irlanda sau Germania.

Potrivit ultimei informări a ANOFM, rata şomajului în luna martie a crescut la 8,36 la sută, faţă de 8,30 la sută în luna precedentă, fiind înregistraţi cu aproape 3.000 de şomeri mai mult.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici