Razie la Aeroportul Otopeni, unde au fost vizaţi taximetriştii/ Ce au dezvăluit verificările poliţiei

Poliţiştii de la Rutieră şi de la Transporturi au acţionat pentru verificarea legalităţii activităţii de taximetrie din zona aeroportului internaţional Henri Coandă Bucureşti, în urma raziei fiind aplicate 32 de sancţiuni contravenţionale, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

2947 afișări
Imaginea articolului Razie la Aeroportul Otopeni, unde au fost vizaţi taximetriştii/ Ce au dezvăluit verificările poliţiei

Razie la Aeroportul Otopeni. Taximetriştii, verificaţi de poliţişti

În numai trei ore, au fost verificate 63 de autoturisme şi au fost aplicate 32 de sancţiuni contravenţionale, un permis a fost reţinut în vederea suspendării, iar şase certificate de înmatriculare au fost retrase.

Vineri, în intervalul orar 11.00 – 14.00, sub coordonarea Direcţiei Rutiere a Poliţiei Române, poliţiştii au desfăşurat o acţiune în zona aeroportului internaţional Henri Coandă Bucureşti.

„Activitatea a vizat verificarea activităţii de taximetrie şi depistarea celor care transportă pasageri fără îndeplinirea prevederilor legale”, potrivit sursei citate.

Poliţiştii au verificat 63 de autoturisme şi au aplicat 32 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 30 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi două pentru încălcări ale prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

„De asemenea, au fost retrase şase certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, iar un permis a fost reţinut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce”, precizează poliţiştii.

Acţiunile desfăşurate de Poliţia Română pentru creşterea siguranţei transportului public de persoane în zonele adiacente aeroporturilor vor continua şi în perioada următoare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici