Reacţia Colegiului Medicilor Sibiu privind cazul ATI: „Proceduri medicale obişnuite, prezentate ca practici abuzive”

  • Reprezentanţii Colegiului Medicilor din Sibiu au reacţionat, marţi, după dezvăluirile fostului angajat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, care a spus că pacienţii din ATI erau neglijaţi.
  • CMR Sibiu arată că practici medicale obişnuite sunt prezentate ca proceduri abuzive.
2268 afișări
Imaginea articolului Reacţia Colegiului Medicilor Sibiu privind cazul  ATI: „Proceduri medicale obişnuite, prezentate ca practici abuzive”

Cei de la Colegiul Medicilor Sibiu au reacţionat

Reprezentanţii Colegiului Medicilor Sibiu spun că nu vor putea avea un punct de vedere final, cât timp sunt în desfăşurare mai multe anchete, cea internă, administrativă a spitalului, o anchetă penală ca urmare a autosesizării Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu si una a Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii şi a Inspecţiei de Stat.

Cu toate acestea, ei spun că au fost prezentate ca practici abuzive nişte proceduri medicale obişnuite într-un serviciu ATI.

„Au fost prezentate ca şi practici abuzive nişte proceduri medicale obişnuite într-un serviciu ATI, cum sunt sedarea, contenţia mecanică a bolnavilor intubaţi cu mijloace destinate în acest scop deoarece un pacient agitat poate să se autolezeze prin smulgerea cateterelor, abordului venos sau chiar a sondei necesare ventilaţiei mecanice. Pentru această practică există protocoale medicale naţionale şi internaţionale, inclusiv ala Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Prezentarea acestora ca fiind practici abuzive denotă absenţa unor cunoştinţe medicale minime în domeniu”, spun reprezentanţii Colegiului Medicilor din Sibiu.

Aceştia precizează că aprecieri asupra medicaţiei administrate in serviciile de terapie intensivă pot face doar cei cu calificare corespunzătoare, respectiv medici specialişti ATI.

În plus, Colegiul Medicilor ia apărarea corpului medical, care, în toată perioada pandemiei, a depus un efort considerabil, şi consideră că aruncarea în derizoriu a efortului din ultimul an, prin acuzaţii „nefondate” pot aduce deservicii majore actului medical în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi, nu în ultimul rând, pacienţilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici