Reacţia primarului din Târgu-Jiu după ce un profesor a făcut mai multe desene obscene în care apar opere de Brâncuşi: „E o mare mizerie”

Primarul oraşului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, anunţă că sesizează Ministerul Educaţiei după ce un profesor a făcut mai multe desene cu caracter obscen în care apar operele sculptorului Constantin Brâncuşi: „Nu e artă, e o mare mizerie”.

745 afișări
Imaginea articolului Reacţia primarului din Târgu-Jiu după ce un profesor a făcut mai multe desene obscene în care apar opere de Brâncuşi: „E o mare mizerie”

Reacţia primarului din Târgu-Jiu după ce un profesor a făcut mai multe desene obscene în care apar opere de Brâncuşi: „E o mare mizerie”

Primarul Marcel Romanescu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că a luat legătura cu directorul Centrului „Constantin Brâncuşi”, care pregăteşte actele pentru sesizarea Ministerului Educaţiei şi a Universităţii predă artistul care a făcut desenele.

Romanescu afirmă că nu-l interesează dacă desenele sunt expuse, dacă au fost date publicităţii, chiar şi pe reţelele de socializare şi nici măcar nu spune că trebuie sancţionat artistul.

„Eu vorbesc să-l cerceteze şi ia măsurile în consecinţă. Mi se pare jenant, mai ales pentru un om care se dă a fi artist. Aceea nu e artă, e o mare mizerie care se putea face de către el. Brâncuşi e unul, nu poţi decât să-l promovezi aşa cum a fost el, dar nu poţi să încerci tu să reproduci tot felul de imagini cu operele lui Brâncuşi. Asta este o mare mizerie”, a spus Romanescu.

Un artist de 42 de ani, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, profesor la Universitatea Naţională de Artă Bucureşti, a publicat pe Instagram mai multe desene cu caracter obscen în care apar operele sculptorului Constantin Brâncuşi. În unul dintre desene,„Coloana fără Sfârşit”, una dintre cele mai importante opere ale sculptorului Constantin Brâncuşi, este reprezentată de profesorul de arte ca un organ genital masculin.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici