Redeschiderea universităţilor: Studenţii de la unele facultăţi revin de luni în amfiteatre

  • După aproape un an de cursuri online, de mâine studenţii se întorc în amfiteatre.
  • Tinerii vor putea participa, în sfârşit, la laboratoare şi stagii practice.
  • Situaţia este diferită de la oraş la oraş şi de la facultate la facultate.
13213 afișări
Imaginea articolului Redeschiderea universităţilor: Studenţii de la unele facultăţi revin de luni în amfiteatre

Roberta Andreaş este în anul trei la Medicină Generală. De mai bine de un an îşi vede colegii şi profesorii doar pe ecranul calculatorului. Îi e dor de ei, dar iată ce îi lipseşte cel mai tare.

„Pacienţii, sincer, îmi lipsesc cel mai mult. Este altfel când înveţi pe un pacient, decât când înveţi doar cu cartea-n faţă şi încerci tu să corelezi anumite lucruri, pe care ar trebui să le vezi practic”, spune Roberta, studentă la UMF Timişoara.

Mai ales că nu a avut mare noroc, nici nu laboratoarele. Roberta le-a făcut doar în primul anul şi în semestrul întâi din anul II. Apoi, a venit pandemia şi şcolile s-au închis până acum, când se întoarce la cursurile practice.

„Este un lucru foarte bun, pentru că noi suntem şi în ultimul an preclinic, practic de anul viitor intrăm în anii clinici şi este foarte important să fii la patul bolnavului, să-l observi, să vezi”, adaugă ea.

Situaţia este diferită de la oraş la oraş. Studenţii de la Universitatea Politehnică încep cursurile abia de pe 1 martie. Şi cei de la UMF Bucureşti mai au de aşteptat până să înceapă.

„La Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti, cursurile semestrului II încep la 1 martie. De la 1 martie vom începe tot în sistem hibrid, adică vom avea cursurile online, iar stagiile practice din laboratoare şi spitale se vor desfăşura cu prezenţa fizică a studenţilor. La medicină nu se poate să facem activitate practică online”, consideră Viorel Jinga, rector UMF Bucureşti.

  • 15 februarie: UMF Timişoara
  • 21 februarie: UNATC
  • 1 martie: Universitatea Politehnică din Bucureşti
  • 22 februarie: Universitatea Tehnica de Construcţii Bucureşti

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici