Reglare de conturi în Capitală? Un bărbat legat cu sârmă de mâini şi picioare a fost găsit carbonizat în curtea unei şcoli

Un bărbat care avea membrele legate cu sârmă a fost găsit carbonizat, miercuri dimineaţa, în curtea unei şcoli din sectorul 2 al Capitalei şi este posibil ca acesta să fie victima unor reglări de conturi, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

5378 afișări
Imaginea articolului Reglare de conturi în Capitală? Un bărbat legat cu sârmă de mâini şi picioare a fost găsit carbonizat în curtea unei şcoli

Un bărbat legat cu sârmă de mâini şi picioare a fost găsit carbonizat în curtea unei şcoli (Imagine: Ioana Burtea/Mediafax Foto)

Poliţiştii şi procurorii au finalizat, miercuri după prânz, cercetarea la faţa locului în cazul bărbatului incendiat, criminaliştii aşteptând autopsia şi expertizele medicale pentru a-i stabili identitatea şi cauza decesului.

Miercuri, în jurul orei 13.00, poliţiştii şi procurorii care au strâns probe de la faţa locului au ieşit din curtea unităţii de învăţământ şi au anunţat că cercetarea s-a încheiat.

Fără a da prea multe detalii, procurorul de caz Bogdan Staicu, de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, a spus că vor fi audiaţi mai mulţi martori şi că identitatea bărbatului ucis va fi stabilită numai după efectuarea expertizei medicale antropologice.

Întrebat dacă victima a fost împuşcată în cap, aşa cum susţine un martor, Staicu a refuzat să ofere un răspuns. De asemenea, el a spus că nu poate spune cu siguranţă nici dacă bărbatul era în viaţă la momentul incendierii.

Iniţial, Staicu a spus că "există indicii că victima era în viaţă la momentul incendierii", precizând că se fac cercetări pentru omor deosebit de grav.

Pe de altă parte, respectivul martor, care a fost audiat de anchetatori la faţa locului şi apoi a fost chemat la Parchet, a spus că locuieşte în blocul situat lângă Grupul Şcolar, având vedere spre curtea în care a fost găsit cadavrul, şi că în jurul orei 3.00 a auzit o bubuitură puternică. El ar fi ieşit apoi pe balcon, unde a simţit un miros urât, de ars, după care l-a văzut pe bărbatul în flăcări. El a vrut să arunce apă dintr-o găleată din balcon, însă spune că s-a gândit că nu va ajunge până la victimă, care era la aproximativ 20 de metri de bloc, într-o curte plină cu buruieni, cu ieşire la unitatea de învăţământ. Astfel, el l-a anunţat pe paznicul liceului, care a sunat imediat la 112. Până să ajungă ambulanţa, paznicul şi alţi locatari ai blocului au stins cadavrul în flăcări.

Audiat la locul crimei de către anchetatori, martorul a spus că a văzut o rană de glonţ în capul victimei, spunând că probabil aşa se explică bubuitura auzită înainte de a ieşi pe balcon. Bărbatul a refuzat să-şi dezvăluie identitatea, fiindu-i frică de faptul că ar putea fi implicat într-o reglare de conturi şi că ar avea de suferit ulterior.

Modul în care bărbatul a fost legat (membrele îi erau legate cu sârmă-n.r.) şi faptul că i s-a dat foc relevă o practică mafiotă, potrivit unor surse judiciare, însă anchetatorii nu se pot pronunţa încă în acest sens, până la coroborarea tuturor probelor.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, a declarat, miercuri, că bărbatul a fost găsit carbonizat în curtea Grupului Şcolar Electronică Industrială, autorităţile fiind sesizate, în jurul orelor 3.00-4.00, de locatari ai blocului din apropierea şcolii care spuneau că au auzit o bubuitură.

Totuşi, o femeie care locuieşte într-un bloc din apropierea şcolii spune că ea nu a auzit nicio bubuitură. Femeia a mai spus că în zona şcolii a fost dărâmat un zid în timpul unor lucrări pe un şantier, iar pe acolo se poate intra în curtea unităţii de învăţământ. Ea a precizat că pe acel şantier mai vin noaptea oameni ai străzii să fure fier vechi. Femeia a mai spus că zona este foarte liniştită şi că nu au fost până acum incidente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici