Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, va fi eliberat condiţionat. Decizia, definitivă

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, poate fi eliberat condiţionat, în urma deciziei de luni a Tribunalului Vaslui. Hotărârea magistraţilor este definitivă.

854 afișări
Imaginea articolului Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, va fi eliberat condiţionat. Decizia, definitivă

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu va fi eliberat condiţionat. Decizia, definitivă

Potrivit instanţei, a fost respinsă ca nefondată contestaţia procurorilor la decizia Judecătoriei Vaslui, de eliberare condiţionată a lui Relu Fenechiu, iar decizia Tribunalului este definitivă.

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, încarcerat la Penitenciarul Vaslui, poate fi eliberat condiţionat, potrivit deciziei Tribunalului Vaslui.

Relu Fenechiu a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul "Transformatorul" şi la 3 ani şi 10 luni în dosarul "Siveco", după ce şi-a recunoscut faptele. Pedepsele au fost contopite, astfel că, potrivit magistraţilor vasluieni Fenechiu ar fi avut de ispăşit 5 ani şi 6 luni de închisoare.

TITLURILE ZILEI

Fostul ministrul al Transporturilor a fost condamnat definintiv în dosarul "Transformatorul" pe 30 ianuarie 2014, după ce a fost trimis în judecată de către procurorii DNA în iunie 2012, fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei. Fenechiu a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, alături de fratele său, Lucian Fenechiu şi fostul director al societăţii Fene Grup, Mihai Bogdan Damian. Atât Lucian Fenechiu, cât şi Mihai Bogdan Damian au fost eliberaţi condiţionat.

La începutul lunii august 2016, Relu Fenechiu a cerut eliberarea condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui, deşi nu mai era încarcerat acolo, solicitând instanţei să ia act de faptul că şi-a executat fracţia din pedeapsă.

Al doilea dosar în care Fenechiu a fost condamnat este dosarul "Siveco". Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 3 ani şi 10 luni închisoare cu executare, după ce şi-a recunoscut vinovăţia într-un nou dosar în care este acuzat de DNA Ploieşti de trafic de influenţă în formă continuată şi spălare de bani.

Pedeapsa lui Relu Fenechiu a scăzut şi datorită lucrărilor ştiinţifice cu titlurile "Itinerarii duhovniceşti în judeţul Iaşi" şi "Ingineria avanasată soluţie strategică pentru o dezvoltare durabilă a regiunii de nord est", dar şi datorită invenţiilor precum microhidrocentrala plutitoare, cricul încorporat în maşină şi stingatorul cu senzor, bretate în perioada în care era încarcerat în Penitenciarul Vaslui.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici