REPORTAJ: Sute de români din Serbia, izolaţi în urma inundaţiilor, au nevoie urgentă de alimente - GALERIE FOTO

Sute de români din localitatea sârbească Grabovica sunt cazaţi la rude de mai bine de o săptămână după ce casele le-au fost inundate, iar autorităţile nu au suficiente motopompe. Localitatea este izolată pentru că două poduri peste Dunăre s-au rupt, iar oamenii au nevoie urgentă de alimente.

739 afișări
Imaginea articolului REPORTAJ: Sute de români din Serbia, izolaţi în urma inundaţiilor, au nevoie urgentă de alimente - GALERIE FOTO

REPORTAJ: Sute de români din Serbia izolaţi în urma inundaţiilor au nevoie urgentă de alimente (Imagine: Oana Mitu/Mediafax Foto)

În localitatea sârbească Grabovica, aflată la aproximativ 20 de kilometri de graniţa cu România de la Porţile de Fier 1, trăiesc peste 500 de români, majoritatea vârstnici.

GALERIE FOTO

Cele peste o sută de case ale românilor continuă să fie inundate, la mai bine de o săptămână de la producerea viiturii, astfel că oamenii nu pot intra în locuinţe şi sunt cazaţi la rude sau la şcoală. În unele zone, apa atinge câţiva metri înălţime, ajungând până la acoperişul caselor.

Cu lacrimi în ochi, oamenii povestesc prăpădul care s-a abătut peste sat şi care le-a luat animalele, păsările din curte şi toată agoniseala de-o viaţă.

”A venit o apă mare şi bine că a venit ziua, că altfel era multă lume înecată. Aşa, sunt animale înecate, dar lumea a scăpat. În casele acestea nu se mai poate sta. Tot ce avea lumea, sobe electrice, tot, trebuie să se arunce. Sunt case multe în care lumea nu se va mai putea întoarce niciodată”, spune un localnic.

El ajută autorităţile să aducă în sat alimente cu barca, pe Dunăre, aceasta fiind singura cale prin care pot fi aduse alimente şi medicamente pentru bătrânii din localitate.

”Până la mine acasă nu pot să ajung. Apa este mare. Mi s-a dus tot ce am strâns în 47 de ani. Aveam un tractor acolo, în grădină. L-a luat cu totul”, afirmă la rândul său o femeie care este plecată de acasă de o săptămână şi nu ştie când se va putea întoarce întrucât apa depăşeşte doi metri în locuinţa sa.

Oamenii spun că au nevoie de motopompe cu care să poată evacua apa din curţi şi din case, dar şi de apă, pâine şi alimente neperisabile.

Locuitorii din Grabovica primesc ajutor de la Primărie, dar produsele sunt insuficiente, astfel că pentru a ajunge către toţi sinistraţii autorităţile împart câte un litru de apă, o pâine şi o conservă la două persoane.

Chiar dacă oamenii şi-au luat banii din case când au văzut că vine viitura, aceştia nu le sunt de prea mare ajutor, întrucât nici magazinele din sat nu se pot aproviziona. Localitatea este izolată după ce două poduri peste Dunăre, care fac legătura cu oraşele Negotin şi Kladovo, s-au rupt, astfel că dacă vor să meargă la cumpărături o pot face doar pe Dunăre, cu barca.

”Dacă ţara voastră (n.r. - România) poate să-i ajute pe cei de aici, lor le trebuie pâine, apă de băut şi conserve. Asta le trebuie pentru că sunt închise toate drumurile şi nu pot ajunge nici la Negotin, nici la Kladovo”, afirmă şeful Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă din Grabovica.

La rândul său, primarul localităţii Grabovica, Stevan Todorovic, spune că inundaţiile s-au produs după ce, din cauza viiturii puternice, pompele care evacuează în Dunăre apa din barajul din apropierea localităţii s-au stricat. Apele s-au revărsat în aproape 150 de case, majoritatea locuite de români.

”Apa a intrat în aproape 150 de locuinţe. Acum au rămas 100 de case care sunt în continuare inundate, iar oamenii locuiesc la rude. Grabovica este un sat mai jos, sub nivelul Dunării, iar când a venit viitura de pe versanţi apa s-a revărsat în sat. Avem pompe care trag apa din sat în Dunăre, dar pompele s-au stricat pentru că a intrat apa şi în ele. Ne trebuie pompe să tragem apa cât mai repede”, a explicat pentru corespondentul MEDIAFAX primarul comunei Grabovica, Stevan Todorovic.

Preşedintele Asociaţiei pentru Tradiţia şi Cultura Rumânilor ”Dunărea” din Kladovo, Tihan Matasarevic, a declarat corespondentului MEDIAFAX că inundaţiile produse în zonă la jumătatea lunii septembrie au afectat localităţile Tekia, Grabovica, Kamenica Mare, Liubicevac şi Potvarsca, cea mai gravă situaţie fiind în satul Grabovica.

”Casele sunt toate în apă, animalele sunt înecate. În satul Grabovica locuiesc între 500 şi 600 de români, care sunt oameni în vârstă. Sunt izolaţi. E problemă că nu pot ajunge la alimente, la medicamente. Ce vine (n.r. - ajutoare), vine foarte puţin din cauză că bugetul Primăriei este foarte mic şi nu putem. De aceea, trimitem apeluri către toate ţările şi ţării noastre mamă, România, cât poate să ne ajute. Cea mai mare problemă este cu pompele care să scoată apa din lac, să o ducă în Dunăre. Pompele care sunt acum acolo au capacitate foarte mică, nu funcţionează cum trebuie”, a adăugat Tihan Matasarevic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici