Restaurantul din Podari, unde în noaptea de Revelion a avut loc un scandal, a fost închis

Restaurantul din Podari unde în noaptea de Revelion a avut loc un scandal după ce clienţii au reclamat că au primit peşte alterat şi alune cu viermi a fost închis temporar, decizia fiind luată de comisarii Gărzii Financiare Dolj pentru că localul nu avea casă de marcat.

488 afișări
Imaginea articolului Restaurantul din Podari, unde în noaptea de Revelion a avut loc un scandal, a fost închis

Restaurantul din Podari, închis temporar de Garda Financiară

Potrivit şefului Gărzii Financiare Dolj, Cornel Corcoveanu, comisarii au făcut, miercuri, un control la localul din comuna doljeană Podari şi au decis să-i suspende activitatea temporar.

"S-a luat decizia de a-i suspenda activitatea temporar pentru lipsa casei de marcat. Astfel, restaurantul va putea fi redeschis după ce va intra în legalitate", a declarat Cornel Corcoveanu.

Comisarul şef al Gărzii Financiare a mai precizat că firma a fost amendată, însă nu a vrut să spună cuantumul amenzii.

Potrivit OUG 28/1999, cu modificările şi completările ulterioare, lipsa casei de marcat se sancţionează cu amendă de la 8.000 la 10.000, în funcţie de cifra de afaceri a firmei.

Tot miercuri, restaurantul a mai fost sancţionat de Direcţia Sanitar Veterinară cu 2.000 de lei pentru că nu a prezentat graficele de temperatură din spaţiile de depozitare a alimentelor.

Şi Protecţia Consumatorului a aplicat o amendă în cuantum de 30.000 de lei pentru că reprezentanţii firmei nu au respectat condiţiile contractuale şi nu au informat corespunzător clienţii.

În noaptea de Revelion, aproximativ 600 de persoane care au petrecut la Palatul RSR din Podari au făcut scandal, spărgând pahare şi farfurii, după ce ar fi primit la masă peşte stricat şi alune cu viermi, oamenii chemând Poliţia, în timp ce personalul unităţii a plecat. Bucătăria a fost devastată, iar alimentele au fost aruncate pe jos sau furate.

Întrucât nu a mai avut cine să servească la mese, aproape toţi clienţii au intrat în bucătărie şi au luat ce au găsit acolo, iar unii chiar şi-au gătit singuri.

În urma verficării actelor de provenienţă a mărfii şi a certificatelor de conformitate, s-a stabilit că mâncarea servită la masa de Revelion respecta termenul de valabilitate.

Restaurantul Palatului RSR aflat pe malul Jiului, în localitatea doljeană Podari, a organizat o petrecere de Revelion, iar în meniu erau trecute peşte, friptură de curcan, friptură de porc şi desert, oamenii susţinând că în loc de mâncarea promisă ar fi primit doar peşte alterat şi alune cu viermi.

Revoltaţi, mulţi dintre oameni, care au plătit 150 de lei de persoană, au sunat la Poliţie, la faţa locului ajungând mai multe echipaje pentru a restabili ordinea.

La rândul său, Costi Gheorghe, patronul localului, declara corespondentului MEDIAFAX că scandalul a fost provocat de un grup de 40-50 de clienţi care erau băuţi şi drogaţi şi care au intrat în bucătăria restaurantului şi au aruncat pe jos tăvile cu mâncare, astfel că nu au mai rămas alimente pentru servirea clienţilor.

El a mai spus că oamenii au devastat bucătăria şi au furat tot ce au găsit, inclusiv sacii cu cartofi, condimentele şi murăturile din beci.

"Mi-au furat inclusiv oale, un expresor, un feliator, o maşină de tocat. De asemenea, din bar mi-au luat toate băuturile pe care le-au găsit: sticle de vin, diverse sortimente de spirtoase, ba chiar au furat şi sacii de cartofi, condimentele şi murăturile din beci. Aşa ceva nu am văzut în viaţa mea şi organizez evenimente de peste zece ani", a mai spus patronul localului, care nu a făcut însă nicio plângere la Poliţie

Vineri, mai multe persoane care au petrecut Revelionul la Palatul RSR din Podari au depus plângeri la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului, oamenii spunând că vor să primească înapoi banii pe care i-au plătit pe mâncare. Tot vineri, oamenii au dus la analize, la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj, alunele pe care le-au primit la restaurantul din Podari.

Reprezentanţii DSVSA au stabilit că alunele duse pentru analize aveau viermi, afirmând însă că nu se poate face dovada că alunele erau luate din local.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici