Reţeaua de medicină legală va refuza examinările pentru stabilirea virginităţii

În reţeaua naţională de medicină legală va fi emisă o circulară care va recomanda refuzul efectuării de examinări în vederea stabilirii virginităţii, până la o reglementare expresă în acest sens, a stabilit grupul de lucru privind protecţia victimelor infracţiunilor.

5501 afișări
Imaginea articolului Reţeaua de medicină legală va refuza examinările pentru stabilirea virginităţii

Reţeaua de medicină legală va refuza examinările pentru stabilirea virginităţii

Discuţiile acestui grup de lucru iniţiat de Ministerul Justiţiei şi care reuneşte reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, IGPR, Ministerului Sănătăţii, Institutului Naţional de Medicina Legală, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale – ANDPDCA, ANES, Parchetului General, Consiliului Superior al Magistraturii dar şi ai societăţii civile – Asociaţia pentru Victimele Infracţiunilor Sexuale, Salvaţi Copiii, Declic, FONPC, ProTECT, CADO, Sexul vs. Barza, Centrul FILIA – s-au axat, în şedinţa din această săptămână, în special pe teme legate de situaţia minorilor în contextul infracţiunilor sexuale. Şedinţa grupului de lucru a fost condusă de secretarul de stat Mihai Paşca din cadrul Ministerului Justiţiei.

Principalele subiecte dezbătute au vizat intensificarea eforturilor pentru amenajarea de camere de audiere pentru minori la nivelul instanţelor respectiv parchetelor, examinările medico – legale ale minorilor în caz de agresiune sexuală, formarea profesională a specialiştilor cu atribuţii în gestionarea cazurilor de agresiune sexuală împotriva minorilor şi crearea unei reţele informale la nivel local a acestora (poliţişti, procurori, asistenţi sociali).

Mihaela Chiper, din partea Asociaţiei pentru Victimele Infracţiunilor Sexuale, a sesizat că în România sunt realizate anual sute de examinări medicale la cerere şi fără vreo legătură cu o cercetare penală, în vederea obţinerii unor certificate care să ateste virginitatea unor minore. Poziţia Ministerului Justiţiei a fost exprimată în sensul realizării imediate a unor demersuri spre descurajarea acestei practici, până la introducerea unei reglementări care să o elimine efectiv, considerându-se că reprezintă o conduită abuzivă cu potenţiale consecinţe negative pentru persoanele supuse unei astfel de examinări. Punctul de vedere exprimat de secretarul de stat Paşca este în acord cu declaraţia comună a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Organizaţiei Naţiunii Unite, din 2018, prin care se cere guvernelor să fie oprită această practică. Experţii celor două organizaţii arată că examenul în vederea stabilirii virginităţii este o acţiune invazivă, sexistă, care încalcă drepturile omului şi o serie de standarde etice, fără a oferi informaţii medicale relevante raportat la scopul urmărit. În schimb, are potenţialul de a provoca traume psihologice tinerelor care sunt supuse acestui tip de verificare. Drept urmare, a fost agreată, în cadrul grupului, emiterea unei circulare în reţeaua naţională de medicină legală prin care să se recomande refuzul efectuării unor astfel de examinări, până la o reglementare expresă în acest sens.

În ceea ce priveşte camerele de audiere pentru minori, acestea sunt o necesitate pe durata procesului penal pentru a obţine de la un copil-victimă sau de la un copil-martor o declaraţie într-o manieră cât mai puţin intruzivă, care să diminueze pe cât posibil retrăirea traumei, într-un mediu confortabil şi sigur şi care să reducă necesitatea reaudierii acestuia într-o fază ulterioară. „În prezent prea puţine instanţe şi unităţi de parchet au amenajate astfel de camere, dar un proiect finanţat prin Programul Justiţie gestionat de ministerul nostru în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian, care va începe să fie implementat de anul viitor de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va avea ca obiectiv amenajarea de astfel camere speciale de audiere pentru minori” a arătat secretarul de stat Paşca.

În ceea ce priveşte problemele din domeniul medico-legal, acestea au vizat oportunitatea utilizării examenului ADN, cu rezultate mai exacte fată de faţă de cel serologic (des folosit în România), şi creşterea numărului cabinetelor de examinare pentru copiii – victime ale faptelor de abuz la nivelul tuturor serviciilor judeţene de medicină legală. De asemenea s-a luat în discuţie constituirea unui sub-grup de lucru centrat pe problematica examinării medico-legale a victimelor în special a celor minore.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici