REVELION 2016: Valea Prahovei, Transilvania şi Bucovina, destinaţiile preferate de români pentru Anul Nou

Românii au căutat cel mai mult pentru Revelion destinaţii turistice precum Valea Prahovei, Transilvania şi Bucovina, gradul de ocupare a unităţilor de cazare din staţiunile româneşti fiind de aproape 100%, potrivit Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT).

364 afișări
Imaginea articolului REVELION 2016: Valea Prahovei, Transilvania şi Bucovina, destinaţiile preferate de români pentru Anul Nou

REVELION 2016: Valea Prahovei, Transilvania şi Bucovina, destinaţiile preferate de români pentru Anul Nou (Imagine: Dragos Savu/Mediafax Foto)

"De Revelion, aproape toate spaţiile de cazare sunt ocupate. Nu prea mai sunt locuri de cazare, ceea ce este un lucru bun. Noi promovăm vacanţele în România, destinaţiile româneşti. Locurile s-au vândut cu mult timp înainte. De exemplu, la anumite hoteluri nu mai sunt locuri din august, iar pentru Crăciun s-a vândut toate pachetele încă din octombrie. Acesta este feedback-ul pe care îl avem de la agenţiile de turism", a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, preşedintele FAPT, Corina Martin.

TITLURILE ZILEI

Ea a precizat că federaţia sau autorităţile nu deţin încă cifre privind numărul turiştilor care şi-au petrecut mini-vacanţa de Crăciun în România.

Primele trei destinaţii turistice în preferinţele românilor pentru Crăciun şi Revelion sunt Valea Prahovei, Transilvania şi Bucovina.

"Înregistrăm un grad mare de ocupare turistică în destinaţiile de vacanţă româneşti, în această perioadă. Turiştii români s-au orientat mai mult, faţă de alţi ani, către destinaţiile româneşti de vacanţă pentru a petrece sărbătorile de iarnă. Înregistrăm un grad mare de ocupare în perioada minivacanţei de Crăciun şi se anunţă un grad foarte mare de ocupare în perioada Revelionului în staţiunile turistice româneşti", a mai spus Martin.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici