REVOLTĂ: Studenţii de la Medicină ameninţă cu proteste dacă se fac schimbări în bibliografia pentru Rezidenţiat

Studenţii de la Medicină atrag atenţia într-o scrisoare deschisă adresată luni Ministerului Sănătăţii, că s-ar putea ajunge la proteste dacă nu se aduc clarificări privind bibliografia pentru examenul de Rezidenţiat 2016, după ce a apărut zvonul că aceasta s-ar fi schimbat pe ultima sută de metri.

11534 afișări
Imaginea articolului REVOLTĂ: Studenţii de la Medicină ameninţă cu proteste dacă se fac schimbări în bibliografia pentru Rezidenţiat

Scrisoare deschisă: Studenţii de la Medicină, revoltaţi de posibile schimbări în bibliografia pentru Rezidenţiat

Bibliografia după care învaţă studenţii de la Medicină pentru examenul de Rezidenţiat de anul acesta va rămâne aceeaşi ca anul trecut, potrivit Departamentului de Rezidenţiat al Facultăţii de Medicină al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara.

Aceasta, în condiţiile în care Ministerul Sănătăţii publicase pe site o nouă bibliografie după care studenţii s-au apucat deja să înveţe pentru examenul de Rezidenţiat din noiembrie 2016.

În aceste condiţii, peste 1.200 de studenţi de la facultăţile de Medicină din toată ţara au semnat o petiţie online prin care cer lămuriri vizavi de bibliografia pentru examen, iar Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România a transmis Ministerului Sănătăţii o scrisoare deschisă în care cere lămuriri vizavi de bibliografia pentru examenul de Rezidenţiat 2016.

Zvonurile conform cărora bibliografia s-ar fi schimbat peste noapte au apărut la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara, au explicat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România. Studenţii au reacţionat imediat şi au lansat în weekend o petiţie online, pe care au semnat-o peste 1.200 de studenţi până la ora difuzării acestei ştiri. Studenţii spun că vor să susţină rezidenţiatul după manualul nou – "Compendiu de specialităţi medico-chirurgicale".

„În data de 8 ianuarie, a apărut un comunicat care prezenta Compendiu de specialităţi medico-chirurgicale ca unic material pentru examenul de rezidenţiat. Această carte a fost realizată la nivel naţional şi este aşteptată de mulţi ani. Discuţiile lansate se referă la revenirea la ECN (Book Des ECN), o carte mult contestată, apărută în 2011, plină de greşeli, tradusă din franceză de către editura Universităţii din Cluj. Nu suntem de acord cu scoaterea din tematica de rezidenţiat a unei cărţi de actualitate, cu contribuţia naţională şi înlocuirea ei cu una veche, plină de greşeli, tradusă şi multiplicată de un singur centru”, se arată în petiţia lansată de studenţii de la Medicină.

De asemenea, studenţii mai spun că doresc ca Rezidenţiatul să fie susţinut în continuare în şase centre din mai multe considerente. "În primul rând, riscul unei fraude creşte având în vedere dificultatea distribuirii simultane a subiectelor. Acest aspect are un precedent, motiv pentru care s-a şi renunţat la el. În al doilea rând, realizarea subiectelor se va face ceva mai dificil", mai arată studenţii în petiţie.

Adelaida Marcu, studentă în anul VI la Medicină Generală şi fostul preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România, a explicat pentru MEDIAFAX că iniţial, studenţilor le-a fost comunicat că pentru examenul de anul acesta trebuie să înveţe din Compendiu.

"Cartea a fost aprobată pe 17 iulie 2015 de către Colegiul Medicilor şi pe 21 iulie de către Ministerul Sănătăţii. Deşi trebuia să apară prin noiembrie-decembrie, Compendiul a apărut abia la mijlocul lunii ianuarie. Din ce am înţeles de la colegii mei de la Timişoara, vineri au fost anunţaţi de către rector că pentru rezidenţiat nu mai trebuie să înveţe din Compendiu, ci din vechiul manual. Studenţii din toată ţara sunt revoltaţi", a explicat Adelaida Marcu.

Reprezentanţii departamentului care se ocupă cu organizarea Rezidenţiatului la Universitatea de Medicină de la Timişoara au confirmat pentru MEDIAFAX că studenţii trebuie să înveţe după manualul vechi. Unul din motive ar fi pentru că anul acesta trebuie să iasă pe piaţă materiale noi şi pentru studenţii de la Stomatologie şi Farmacie şi ar fi vorba de o schimbare simultană a bibliografiei.

Însă, situaţia rămâne confuză la nivel naţional.

Academicianul Ioanel Sinescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, spune că aşteaptă o lămurire din partea Ministerului Sănătăţii vizavi de această problemă, înainte să-i informeze pe studenţi dacă bibliografia pentru Rezidenţiat s-a schimbat sau nu.

Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii Biroului de Presă al Ministerului Sănătăţii spun că nu au încă un răspuns oficial, dar că în zilele următoare, conducerea ministerului va lămuri situaţia.

Între timp, studenţii medicinişti au transmis Ministerului şi o scrisoare deschisă în care atrag atenţia asupra problemei.

"Prin această scrisoare deschisă, Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România solicită Ministerului Sănătăţii clarificarea situaţiei privind bibliografia pentru examenul de Rezidenţiat, sesiunea noiembrie 2016. Conform ultimului comunicat din partea Ministerului, apărut online pe data de 8 ianuarie 2016, bibliografia o reprezintă cele două volume intitulate „Compendiu de specialităţi medico-chirurgicale”, elaborate de un colectiv multidisciplinar din toate centrele universitare, sub coordonarea Prof. Dr. Victor Stoica şi Prof. Dr. Viorel Scripcaru. După multiple insistenţe din partea studenţilor, cartea a apărut pe piaţă şi se poate achiziţiona de la Editura Medicală Bucureşti, precum şi din unele centre universitare. Recent, au apărut informaţii cu privire la o nouă modificare a bibliografiei, în sensul revenirii la volumul utilizat anterior, «Book Des ECN», ediţia în limba română", se arată în scrisoarea deschisă a reprezentanţilor studenţilor de la facultăţile de medicină.

Mai departe, studenţii solicită "clarificarea situaţiei recent apărute şi menţinerea celor două volume intitulate «Compendiu de specialităţi medicochirurgicale» ca bibliografie pentru examenul de Rezidenţiat, sesiunea 2016".

La fel ca în petiţia online, studenţii mai cer şi menţinerea structurii actuale a organizării examenului de Rezidenţiat, adică pe centre universitare.

Nu în ultimul rând, studenţii amintesc că situaţia din centrele universitare de Medicină este destul de tensionată, iar lipsa unei poziţii oficiale a Ministerului Sănătăţii contribuie la asta.

"Astfel, Federaţia nu va putea garanta că studenţii nu vor recurge la forme de exprimare sub formă de protest, individual sau organizat, în vederea clarificării situaţiei acestui examen, de o importanţă deosebit de mare pentru viitoarele noastre cariere în domeniul medical", atrag atenţia reprezentanţii studenţilor în scrisoarea deschisă.

Nu în ultimul rând, studenţii cer o poziţie definitivă privind bibliografia, din partea Ministerului Sănătăţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici