Rezultate titularizare 2019 în Bucureşti: Doar 11 candidaţi au obţinut nota 10. Notele sub 5 reprezintă peste 16%

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti au precizat că 10,74% dintre candidaţii examenului de titularizare au obţinut note peste 9, în timp ce notele sub 5 reprezintă un procent de 16,84%. Cei mai mulţi dintre candidaţi au obţinut note peste 7 şi doar 11 candidaţi au nota 10.

531 afișări
Imaginea articolului Rezultate titularizare 2019 în Bucureşti: Doar 11 candidaţi au obţinut nota 10. Notele sub 5 reprezintă peste 16%

Rezultate titularizare 2019. 11 candidaţi din Capitală au obţinut nota 10. Notele sub 5 reprezintă peste 16%

Potrivit Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, 10,74% dintre candidaţi au luat note peste 9, în vreme ce, la polul opus, 16,84% dintre candidaţi au obţinut note sub 5.

Cei mai mulţi dintre candidaţi au obţinut note peste 7, respectiv procentul de 52,16%, arată primele rezultate.

Potrivit Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, 11 candidaţi au reuşit să obţină nota 10 în cadrul probei scrise a examenului de titularizare în Capitală, la polul opus aflându-se un număr de 8 candidaţi, care au obţinut note mai mici de 1,50.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti au mai menţionat că 13 candidaţi au obţinut note între 1,50 si 2.00 şi 26 candidaţi au avut note între 2.00 şi 2.50.

Totodată, din totalul de 1.871 lucrări evaluate, patru lucrări au fost anulate. De asemenea, 237 de candidaţi s-au retras în timpul susţinerii probei.

Contestaţiile pot fi depuse tot marţi, până la ora 21.00, dar şi miercuri până la ora 15.00, la sediile inspectoratelor şcolare judeţene.

Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site în data de 30 iulie.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în şedinţe publice organizate de inspectoratele şcolare în data de 31 iulie.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei Naţionale, în data de 1 august va avea loc repartizarea posturile didactice de predare vacante, în ordinea descrescătoare a mediilor, a două categorii de cadre didactice: cadre didactice titulare în învăţământul preuniversitar anterior înscrierii la concurs, care au participat la concursul naţional şi au obţinut minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului, cu păstrarea statutului de cadru didactic titular, respectiv cadre didactice debutante, care au ocupat posturi didactice/ catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată prin concurs în ultimii 6 ani şi care au promovat examenul naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2019.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici