Ritli a cerut verificarea veridicităţii declaraţiilor medicului Cîrstoveanu din The Independent

Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a cerut conducerii Spitalului de Copii "Marie Curie" din Capitală să verifice dacă sunt reale declaraţiile medicului Cătălin Cîrstoveanu, interpretate de cotidianul britanic în sensul că, în România, chirurgii ar cere mită pentru a salva viaţa bebeluşilor.

170 afișări
Imaginea articolului Ritli a cerut verificarea veridicităţii declaraţiilor medicului Cîrstoveanu din The Independent

Ladislau Ritli (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax foto)

Ritli vrea să fie verificat şi contextul în care au făcut făcute respectivele declaraţii.

"De asemenea, ministrul Sănătăţii a cerut managerului spitalului ('Marie Curie' - n.r.) să ia toate măsurile necesare în acest caz", se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii, remis marţi agenţiei MEDIAFAX.

Ministrul Sănătăţii consideră că articolul apărut în publicaţia britanică aduce prejudicii de imagine serioase atât unităţii medicale, cât şi întregului sistem sanitar românesc.

Potrivit ministrului, Spitalul de Copii "Marie Curie" este una dintre cele mai importante unităţi medicale pentru copii din România, în care activează un corp medical recunoscut pentru profesionalismul şi performanţele sale.

În ceea ce priveşte secţia de chirurgie cardiovasculară de la "Marie Curie", Ministerul Sănătăţii a precizat că susţine începerea activităţii în acest departament, la fel cum a susţinut şi toate demersurile pentru organizării acesteia. "În acest sens, au fost alocate fonduri importante pentru achiziţia de aparatură medicală şi, încă de anul trecut, au fost deblocate 22 posturi pentru realizarea angajărilor necesare", a precizat sursa citată.

Cotidianul britanic The Independent a comentat, în ediţia sa electronică, faptul că, la un sfert de secol după ce Occidentul a aflat despre orfelinatele din România lui Nicolae Ceauşescu, copiii sunt din nou victime, de data aceasta ale corupţiei endemice, întrucât "medicii refuză să lucreze fără mită".

O unitate de cardiologie dotată cu echipamente ultramoderne de la Spitalul Marie Curie din Bucureşti nu a tratat niciun copil de când a fost deschisă, deoarece personalul care ar trebui să lucreze cu aceste dispozitive aşteaptă să primească mită, au scris cei de la The Independent.

Potrivit cotidianului britanic, care prezintă mai multe cazuri în acest sens, doctorul Cătălin Cîrstoveanu a lansat o "cruciadă pentru salvarea copiilor care vin pentru îngrijiri" la această unitate a Spitalului Marie Curie, transportându-i cu zboruri low cost la spitale similare din Occident pentru a fi trataţi de medici ce nu cer mită. El duce o "luptă epuizantă şi solitară împotriva unei culturi a corupţiei" într-o ţară în care "chirurgii cer mită pentru a salva viaţa bebeluşilor", comentează The Independent, adăugând că acesta este motivul unei rate a mortalităţii duble faţă de media UE.

The Independent a prezentat, în acelaşi material, o declaraţie a ministrului sănătăţii, Ritli Ladislau, privind corupţia din sistemul sanitar. "Pentru a fi sincer, (corupţia) este atât de înrădăcinată în sistemul nostru, încât este cu adevărat dificil să fie eliminată", a declarat pentru publicaţie ministrul român al Sănătăţii Ladislau Ritli. Pacienţii din România, ţară membră UE, discută frecvent despre "bursa mitei", chirurgii obţinând de la câteva sute de euro în sus pentru o operaţie, în timp ce anesteziştii primesc o treime din sumă, stabilită în funcţie de cât îşi poate permite bolnavul, scrie publicaţia. Asistentele medicale primesc câţiva euro de fiecare dată când administrează medicamente.

Articolul din cotidianul britanic a stârnit reacţii dure din partea Colegiului Medicilor din România, care a anunţat că va cere jurnaliştilor să probele afirmaţiile potrivit cărora bebeluşii din România sunt lăsaţi să moară pentru că medicii refuză să lucreaze fără mită.

De asemenea, conducerea spitalului a anunţat că va lua în discuţie cazul Cîrstoveanu în colegiul de etică al unităţii sanitare.

Doctorul Cătălin Cîrstoveanu a declarat, pentru MEDIAFAX, că afirmaţia "Bebeluşii sunt lăsaţi să moară în România, dacă medicii nu-şi iau şpaga", din articolul cu pricina, este interpretarea jurnaliştilor britanici, dar care are la bază o discuţie purtată cu aceştia, în care le-a explicat situaţia din clinică.

"Le-am spus despre un centru de top care stă întrucât nu există specialişti. Am încercat să aduc în centru medici români specializaţi în străinătate. Deşi încerc de mai bine de un an, abia am reuşit să aduc o doctoriţă specializată în Marsilia, Anca Mandache. Dar ei nu pot sta pentru că nu au cultul şpăgii. Chirurgul nu ia şpagă, atunci nimeni din echipa lui nu poate lua. Deşi români, nu au cultura şpăgii", a spus Cîrstoveanu.

El a precizat că sunt medici români care ar reveni în ţară, dar dacă în spitalele unde lucrează primesc 4.000 de euro, nu pot veni la 400 de euro cât le oferă statul român. "Ar fi nevoie ca statul să le dea un salariu mai bun", a adăugat doctorul.

"De ce să vină la stat unde sunt salarii mici şi presiune mare pe ei. Aproape 3.000 de medici români au plecat din România pentru că s-au săturat", a mai spus Cîrstoveanu.

El a adăugat că statul alocă zeci de mii de euro pentru operaţii în străinătate, în loc să stimuleze medicii să lucreze în România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici