„România Educată”. Reacţii optimiste, dar şi reticente, după ce proiectul a fost aprobat oficial

  • Proiectului „România Educată” a fost aprobat printr-un memorandum
  • Proiectul a fost lansat în 2016 de preşedintele Klaus Iohannis
  • Toate forţele politice au semnat în 2008 un pact naţional pe educaţie
2277 afișări
Imaginea articolului „România Educată”. Reacţii optimiste, dar şi reticente, după ce proiectul a fost aprobat oficial

„România Educată”

După cinci ani de discuţii, proiectul "România Educată" a fost aprobat în mod oficial de către Guvern, printr-un memorandum. Realizarea reformelor pe care le promite proiectul este aşteptată cu interes, dar şi cu scepticism.
 
Silviu Morcan este secretar executiv la Consiliul Naţional al Elevilor şi spune că initiaţiva necesită o abordare mai serioasă din partea autorităţilor.
 
„Proiectul în sine este unul valoros şi ambiţios. Are nişte deziterate normale şi de bun simţ, spre care trebuie să tindem ca orice stat european. Dacă rămânem la stadiul de hârtii şi promisiuni şi rapoarte învelite frumos într-o descriere undeva pe Facebook, atunci vom stagna”, este de părere Silviu Morcan.
 
Se propune ca problemele foarte grave ale învăţământului românesc să îşi găsească rezolvarea prin acest proiect. Însă faptul că a durat atât de mult să fie aprobat i-a determinat pe oameni să nu mai acorde aproape nicio şansă schimbării învăţământului din România. Este şi cazul Ecaterinei Andronescu, fost ministrul al Educaţiei. 
 
„Învăţământul românesc, mai ales post-pandemie, a devenit extrem de polarizat. Diferenţele între şcoli, în timpul pandemiei, s-au accentuat teribil de mult. Ar trebui să urmeze o perioadă în care pregătirea este remedială. Să încercăm cât de cât să micşorăm aceste diferenţe dintre şcoala din mediu urban şi şcoala din mediu rural”, spune Ecaterina Andronescu.
 
Mulţi speră să avem o „Românie Educată” cât mai curând, iar toate aceste reforme să salveze sistemul educaţiei din România. Însă Radu Gologan, profesor de matematică, vede cu realism situaţia actuală: „Cred că nu este cazul să ne facem speranţe foarte mari. Cred că mai degrabă noi, populaţia, ar trebui să înţelegem care sunt speranţele învăţământului românesc. Programul este eterogen, deci are foarte multe chestiuni punctuale, care nu ştim cum se vor rezolva, chestiuni generale, care sunt foarte bune, dar vagi”.
 

„România Educată”. Reacţii ale foştilor miniştri ai Educaţiei

 
Liviu Pop, fost ministru al Educaţiei, spune că proiectul nu este nou pentru el şi că i-a trecut prin mână atunci când era la putere. 
 
„Îmi aduc aminte că în 2017 am bugetat proiectul acesta, Ministerul Educaţiei fiind cel care a susţinut acest proiect. Motivele pentru care s-a întârziat foarte mult mi-ar plăcea să cred că nu sunt cele legate de politică şi că nu s-a făcut acest proiect din prisma unor alegeri prezidenţiale”, spune Liviu Pop.
 
Proiectul "România Educată" a fost văzut şi de Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei. Spune că accentul ar fi trebuit pus mai mult pe cadrele didactice şi pe modul de pregătire al acestora.
 
„Formarea profesorilor mi se pare că este un element absolut obligatoriu. El trebuie dezbătut şi concretizat împreună cu toate universităţile care formeaza profesori. Profesorii se formează în universităţi”, subliniază Ecaterina Andronescu.
 
Orice iniţiativă pentru educaţia din România este clar una importantă, o spune şi Cătălin Baba, un alt fost ministru al Educaţiei. El a ocupat scaunul puterii timp de 3 luni, în 2011. Spune că proiectele prevăzute în legea educaţiei de atunci trebuiau continuate şi puteau fi finalizate până în ziua de azi. 
 
„Legea din 2011 era o lege bună şi trebuia pusă în aplicare. Erau multe proiecte acolo care erau foarte bune şi care trebuiau puse în aplicare”, este de părere fostul ministru.
 
De asemenea, contactaţi de către Aleph News, alţi foşti miniştri ai educaţiei nu au vrut să aibă o poziţie publică privind proiectul preşedintelului, "România Educată".

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici