România, somată de CE să consolideze piaţa unică a UE pentru profesiile reglementate

Comisia Euopeană a introdus joi acţiuni în justiţie împotriva a 18 state membre, printre care şi România, pentru nerespectarea obligaţiei de a asigura punerea în aplicare corespunzătoare a normelor UE privind evaluarea proporţionalităţii noilor reglementări referitoare la profesii.

499 afișări
Imaginea articolului România, somată de CE să consolideze piaţa unică a UE pentru profesiile reglementate

România, somată de CE să consolideze piaţa unică a UE pentru profesiile reglementate

Potrivit unui comunicat al CE, o directivă din 2018 prevede obligaţia statelor membre de a se asigura că toate cerinţele pe care le introduc în ceea ce priveşte profesiile sunt necesare şi echilibrate. Directiva prevede un set de criterii pentru a preveni adoptarea unor norme naţionale inutil de împovărătoare, care pot îngreuna accesul la o gamă largă de profesii sau exercitarea acestora de către candidaţii calificaţi.

„Faptul că normele UE privind testul de proporţionalitate nu au fost puse în aplicare în mod corespunzător ar putea, în ultimă instanţă, să îi dezavantajeze pe consumatori, sub forma unor preţuri excesive, să împiedice dezvoltarea unor servicii inovatoare sau chiar să conducă la un acces insuficient la servicii importante. (...) Acţiunile introduse astăzi pentru a se asigura punerea în aplicare corespunzătoare a acestei directive vor contribui la prevenirea sau la eliminarea unor bariere disproporţionate de pe piaţa unică, în concordanţă cu obiectivele planului de acţiune al UE privind asigurarea respectării normelor referitoare la piaţa unică”, se arată în comunicat.

Confom acestuia, aproximativ 50 de milioane de europeni, 22% din forţa de muncă a Europei, exercită profesii la care accesul este condiţionat de deţinerea unor calificări specifice sau pentru care utilizarea unui anumit titlu este protejată, de exemplu, avocaţii sau farmaciştii. De asemenea, există adesea cerinţe specifice cu privire la modul de exercitare a profesiei, precum restricţii privind persoanele care pot deţine acţiunile societăţilor respective sau modul în care pot fi promovate serviciile oferite. Asigurarea faptului că astfel de norme sunt justificate şi proporţionale generează beneficii concrete pentru cetăţenii europeni, atât pentru profesionişti, cât şi pentru consumatori.

După evaluarea amănunţită a măsurilor naţionale de transpunere, Comisia a constatat că diverse cerinţe nu au fost puse în aplicare în mod corespunzător de către unele state membre şi că există riscul ca directiva să nu fie eficace în practică.

Prin urmare, s-a decis deschiderea de acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor împotriva următoarelor state membre: Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Lituania, Ţările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia şi Suedia.

Acestea au la dispoziţie două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să le trimită un aviz motivat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici