Românii ar putea accesa deciziile instanţelor din Uniunea Europeană online

Românii vor putea accesa online deciziile instanţelor din Uniunea Europeană (UE) după ce va fi pus în aplicare sistemul ECLI, o platformă care va asigura accesul gratuit al românilor la hotărârile judecătoreşti.

447 afișări
Imaginea articolului Românii ar putea accesa deciziile instanţelor din Uniunea Europeană online

Românii ar putea accesa deciziile instanţelor din Uniunea Europeană online

Sistemul ECLI este una dintre măsurile care au ca scop o mai bună informare a românilor în ceea ce priveşte activitatea sistemului judiciar.

„Suntem la început în definirea noţiunii de justiţie deschisă în România. Procesele, instanţele trebuie să fie mai transparente, deschise, să asigure accesul publicului la activitatea instanţei. Asta presupune filmarea unor procese, publicarea unor decizii ale instanţelor, vizite în instanţă pentru public, lecţii de educaţie juridică în şcoli”, a declarat Adrian Baboi-Stroe, secretar de stat în Ministerul Justiţiei la conferinţă Open Justice, care a avut loc la Palatul Parlamentului, acesta precizând şi că cele mai căutate informaţii în prezent, în mediul online, sunt cele despre actele de corupţie.

TITLURILE ZILEI

În România sistemul ECLI este în curs de implementare.

Pe portalul ECLI, lansat în octombrie 2015, românii vor putea găsi toate hotărârile judecătoreşti ale instanţelor din statele membre UE care sunt afiliate la sistem. Hotărârile instanţelor europene care sunt publicate aici pot fi găsite în mai multe limbi.

Conferinţa Open Justice face parte din Săptămâna Guvernării Deschise, eveniment sub egida Cancelariei Primului-Ministru, care a avut loc în Bucureşti în perioada 5-11 martie 2016. Săptămâna Guvernării Deschise a vizat transparentizarea activităţii instituţiilor publice şi creşterea participării publicului la actul de guvernare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici