Roşia Montană Gold Corporation a câştigat un nou proces în care era contestată valabilitatea certificatului de urbanism

Tribunalul Cluj a respins o nouă acţiune a unor organizaţii neguvernamentale care cereau anularea certificatului de urbanism al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), a anunţat, miercuri, compania, care afirmă că, în aceste condiţii, documentul este "în vigoare şi perfect valabil".

Roşia Montană Gold Corporation a câştigat un nou proces în care era contestată valabilitatea certificatului de urbanism (Imagine: Shutterstock)

"Tribunalul Cluj a validat ieri (marţi - n.r.), din nou, Certificatul de Urbanism 87 din 2010, respingând acţiunea unor ONG-uri care se opun prin orice mijloace creării de locuri de muncă, într-o zonă în care peste 80 la sută dintre locuitori nu au un loc de muncă stabil", afirmă reprezentanţii companiei miniere, într-un comunicat de miercuri.

Potrivit RMGC, cererea de anulare a certificatului de urbanism pentru mina din Apuseni a fost formulată de Asociaţia Aurarilor Alburnus Maior şi Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu.

Compania aminteşte că, în decembrie anul trecut, Tribunalul Bucureşti a respins o acţiune similară formulată de Greenpeace şi Centrul de Resurse Juridice, iar în mai 2011 Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv şi irevocabil o cerere de suspendare a aceluiaşi document.

"Astfel, Certificatul de Urbanism 87 din 2010 este în vigoare si perfect aplicabil", scriu reprezentanţii RMGC.

Decizia pronunţată marţi de Tribunalul Cluj poate fi însă atacată cu recurs, lucru pe care compania nu îl menţionează în comunicatul de miercuri.

"Instanţele din România confirmă acest lucru pentru a patra oară în ultimii doi ani, după încercări repetate din partea acestor ONG-uri care se opun creării a mii de locuri de muncă în zonele defavorizate din Muntii Apuseni. Atât instanţele din Bucureşti, cât şi cele din Cluj au considerat nefondate cererile de anulare a certificatului de urbanism emis către RMGC", mai spun reprezentanţii companiei.

Citat în comunicat, directorul general al RMGC, Dragoş Tănase, aminteşte cum compania minieră a câştigat 15 procese "importante", majoritatea iniţiate, potrivit acestuia, "de câteva ONG-uri care luptă împotriva creării de locuri de muncă şi împotriva dezvoltării economice".

Reprezentanţii companiei acuză ONG-urile care se opun poiectului de faptul că "abuzează de timpul instanţelor de judecată", supunându-le atenţiei cereri "nefondate din punct de vedere juridic".

La Roşia Montană, judeţul Alba, se află cel mai important zăcământ de aur din România. Acesta, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint, a fost concesionat în vederea exploatării către compania RMGC. Compania este controlată de firma canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,46% din capitalul social. Statul, prin firma Minvest Deva, are o participaţie de 19,31% în RMGC.

Minvest Deva este controlată de Ministerul Economiei.

În spatele companiei canadiene Gabriel Resources se regăsesc nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz şi Thomas Kaplan.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

 


comentează și tu Momentan sunt 20 comentarii
Taguri:
RMGC ,
PROCES ,
CERTIFICAT
COMENTARII
  • adelina 3 mai 2012

    nu ma mira. rmgc-ul a reusit sa castige procesele pentru simplu fapt ca e dat in judecata de ong-uri doar de dragul mirajului mass-media. sunt si ei constienti ca nu au cum sa castige procesele, dar din moment ce ong-urile primesc bani din asta...

  • elena 23 apr 2012

    din ce am vazut investitorul este destul de serios. ong-urile fac tot posibilul ca sa fie cat mai putin de ajutor. ba chiar sa impiedice orice initiativa. unul trage hais altul cea. ce sa mai iasa?

  • Tudy 21 apr 2012

    Acum sa vedem ce urmeaza, ca astia sunt suficient de inconstienti sa tot continue saradele.. Credeam ca incepe sa fie din ce in ce mai clar ca minele vor fi redeschise. E o chestie inevitabila… Daca nu doream lucrul asta, sau daca am fi gasit ceva cu adevarata nesustenabil sau daunator realmente…

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa