Rovana Plumb a pregătit sarmale pentru pelerinii de la Iaşi: "Am venit din spirit de solidaritate" - GALERIE FOTO

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a participat sâmbătă seară, la Cantina de Ajutor Social din Iaşi, la pregătirea sarmalelor ce vor fi oferite luni pelerinilor după Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană, precizând că nu a mai făcut sarmale de la Crăciun.

896 afișări
Imaginea articolului Rovana Plumb a pregătit sarmale pentru pelerinii de la Iaşi: "Am venit din spirit de solidaritate" - GALERIE FOTO

Rovana Plumb a pregătit sarmale pentru pelerinii de la Iaşi (Imagine: Florin Gheţău)

Rovana Plumb a participat sâmbătă, la Iaşi, la Conferinţa Naţională a femeilor PSD, unde a fost reconfirmată la şefia organizaţiei, iar după eveniment a mers la Cantina de Ajutor Social din Iaşi, unde, alături de alte reprezentante ale PSD, a ajutat la pregătirea sarmalelor.

După ce a intrat în cantină, Rovana Plumb şi-a pus şorţ şi bonetă, ea lucrând la pregătirea sarmalelor timp de câteva zeci de minute.

"Am venit din spirit de solidaritate. Acum în Iaşi sunt foarte mulţi pelerini şi trebuie ajutaţi, fiecare cu ce putem", a spus Rovana Plumb.

Ea a precizat că nu a mai făcut sarmale de la Crăciun, adăugând că, având un program încărcat, nu prea are timp să gătească.

"Sarmale n-am mai făcut de la Crăciun. Sunt destul de discretă în bucătărie, mai ales în ultima perioadă, când am fost şi foarte ocupată. Ultima dată am gătit clătite, s-a întâmplat în urmă cu trei săptămâni, când am găsit un pic de timp liber", a spus Rovana Plumb.

Ea a fost însoţită la cantina ieşeană de mai multe reprezentante ale organizaţiei de femei a PSD, printre care şi deputatele Ana Birchall şi Cristina Nichita.

Viceprimarul municipiului Iaşi Mihai Chirica a declarat vineri că, în acest an, la masa pelerinilor vor fi împărţite peste 65.000 de sarmale, imediat după Sfânta Liturghie de luni de la Catedrala Mitropolitană, prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioasei Parascheva.

El a spus că va fi pregătită şi o sarma uriaşă, formată din 800 de sarmale obişnuite, care va fi desfăcută în faţa credincioşilor.

Potrivit reprezentanţilor primăriei ieşene, costurile mesei pelerinilor sunt asigurate din donaţii şi sponsorizări.

În anii anteriori, în zona în care s-au servit sarmale pe 14 octombrie, oamenii s-au îmbrâncit, jandarmii fiind nevoiţi să intervină pentru a calma spiritele.

Anul trecut, în perimetrul respectiv au fost montate garduri metalice, iar poliţiştii locali au permis accesul către oalele cu sarmale, în grupuri de câte 50 de persoane.

Fiecare pelerin a primit în medie cinci-şapte sarmale, în total fiind asigurate aproximativ 10.000 de porţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici