Rudă a unui copil din Argeş mort la “Marie Curie”: Noi nu am consumat produse de la “Brădet”

Elena Ghiţă, bunica fetiţei de 11 luni din localitatea argeşeană Poiana Lacului, care a murit pe 15 februarie la Marie Curie, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că e imposibil ca produsele Brădet să fi dus la decesul nepoatei sale pentru că nu au fost consumate deloc în familie.

17695 afișări
Imaginea articolului Rudă a unui copil din Argeş mort la “Marie Curie”: Noi nu am consumat produse de la “Brădet”

Rudă a unui copil din Argeş mort la “Marie Curie”: Noi nu am consumat produse de la “Brădet”

"Nepoţica mea nu a consumat niciodată brânză de la Brădet. Nici în familie, adulţii, nu au mâncat produse de la această firmă. (...) Trebuiau să vină să ia probe, că aveam produsul în frigider, dar de la altă firmă. Eu cred că ar trebuit să se gândească să analizeze mai atent produsele pe care le-au consumat toţi cei care s-au îmbolnăvit. Ar putea fi apa sau bananele. Părerea mea e că trebuiau să vină inspectori din alte judeţe să ia probe pentru analize. S-au spus numai minciuni legate de Brădet. Nu e corect ce se întâmplă. De când s-a făcut brânza şi până la comercializarea ei, a trecut prin multe mâini. Copiii nu ni-i mai pot da înapoi, dar să se afle ce s-a întâmplat şi să ni se spună adevărul. Să nu mai fie lăsaţi şi alţi bebeluşi să moară" a declarat, pentru MEDIAFAX, Elena Ghiţă, bunica fetiţei de 11 luni din localitatea argeşeană Poiana Lacului, care a murit pe 15 februarie la spitalul Marie Curie din Capitală.

TITLURILE ZILEI

Lavinia Marinescu, mama unei fetiţe din Piteşti care a fost externată după ce a avut probleme digestive, a declarat că evită să-i mai dea copilului brânză.

"Am trăit coşmarul vieţii mele. Acum, fetiţa mea e acasă. La noi în familie se consumă produse de la Brădet. În general, copilului îi dădeam de la alt producător, dar când nu am găsit, am luat şi de la această firmă. Deşi ministrul a incriminat acest producător, eu nu o pot face. Nu e corect. Să se facă lumină şi apoi să se arate cu degetul spre vinovaţi. Toţi medicii ne-au spus că s-a îmbolnăvit din cauza alimentaţiei. Întrebarea e: eu nu îi mai dau copilului hrană diversificată? Brânza de la Brădet e foarte bună. Eu o să mai mănânc. În privinţa fetiţei, o să evit să îi mai dau să mănânce brânză. Ni s-a spus că pe 4 martie vom primi răspunsuri clare. (...) Nu am decât cuvinte de laudă la adresa medicilor bucureşteni. Nu pot spune asta despre medicii de la Piteşti, care mi-au ţinut copilul internat de pe 2 februarie până pe 7. Dacă erau competenţi, fetiţa mea nu ajungea la dializă", a declarat, pentru MEDIAFAX, Lavinia Marinescu.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a afirmat că dovada legăturii dintre brânza cu E.Coli de la "Lactate Brădet" şi cazurile bebeluşilor din Argeş îmbolnăviţi nu există, Ministerul Sănătăţii având datoria să finalizeze ancheta, el apreciind însă că, prin indicarea producătorului, poate a salvat alte vieţi.

Patronul firmei de prelucrare a laptelui Lactate Brădet din Argeş, Marius Badea, a declarat marţi că închide producţia şi că nu mai crede în reabilitarea unităţii, deşi este posibil ca "ministrul să se fi grăbit să arate" spre firmă. Marius Badea a spus, cu lacrimi în ochi, că nu crede că fabrica va mai putea să îşi continue activitatea, deşi în mod oficial i s-a cerut doar sistarea activităţii în secţia de brânzeturi.

Din ancheta epidemiologică a Direcţiei de Sănătate Publică Argeş a reieşit că unul din cei trei copii din Argeş, decedaţi la Spitalul Marie Curie, a consumat brânză proaspătă de vaci în cazul căreia ANSVSA a depistat bacteria Escherichia Coli.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici