S-a surpat zidul care sprijină drumul spre Poiana Braşov

  • O porţiune de 14 metri din zidul de sprijin al drumului spre Poiana Braşov s-a surpat, au anunţat, luni, reprezentanţii Primăriei Braşov.
  • Oficialii au semnalizat imediat zona.
  • Tot luni, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a luat decizia de consolidare a acestui drum în regim de urgenţă.
1284 afișări
Imaginea articolului S-a surpat zidul care sprijină drumul spre Poiana Braşov

S-a surpat zidul care sprijină drumul spre Poiana Braşov

Primăria Braşov a semnalizat zona unde s-a surpat zidul de sprijin al drumului spre Poiana Braşov, pentru evitarea accidentelor.

Odată cu hotărârea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă vor începe lucrările de consolidare, potrivit Primăriei Braşov.

„Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă a fost informat de Poliţia Locală cu privire la surparea, la kilometrul 7 al drumului spre Poiana Braşov, a unei porţiuni din zidul care consolida acest drum. În prima etapă municipalitatea a semnalizat zona cu panouri reflectorizante şi bandă, iar astăzi (luni - n.r.) Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a luat decizia de consolidare a acestui drum în regim de urgenţă”, anunţă Primăria.

Odată cu adoptarea acestei hotărâri, Primăria Braşov, prin Direcţia Tehnică, va demara procedurile pentru realizarea lucrărilor de consolidare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici