Sancţiunea pe care România o riscă din partea UE din cauza unei legi pe care parlamentarii nu se înţeleg. Cum au ajuns tăierile ilegale de păduri motiv de dispută

Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaţilor ar fi trebuit să poarte, miercuri, o a treia şi ultimă rundă de dezbatere pe marginea modificării şi completării Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, lucru care nu s-a întâmplat, raportul urmând să fie elaborat în comun cu Comisia juridică. Necunoscuta care planează în continuare este procesul legislativ pe care îl vor favoriza deputaţii, respectiv care dintre cele două forme finale de lucru va ajunge la votul din plen, scrie Gândul.

Share pe Facebook 2756 afişări

Greenpeace România, Fundaţia Eco-Civica şi Plantăm fapte bune în România susţin că "aprobarea OUG 51/2016 cu amendamentele necesare stabilite este cea mai sigură şi directă cale pentru completarea legii contravenţiilor silvice", în caz contrar, România riscând să se confrunte cu " trei probleme grave".

"Începe o avalanşă a anulării acestor sancţiuni, înlăturarea acestor prevederi ale OUG 51 ar duce la vechile prevederi ale legii 171 şi, a treia problemă destul de gravă: am reintra în procedura de infringement, ceea ce ar fi catastrofal pentru statul român. Totul pentru a proteja proprietatea. De fapt, asta încearcă OUG 51: să protejeze proprietatea împotriva acestor furturi, abuzuri, inclusiv de complicitatea personalului silvic. Noi am militat pentru îmbunătăţirea salarizării personalului silvic, există fonduri şi trebuie să înlăturăm şi această presiune, care vine şi din lipsa compensărilor pe care trebuie să le acordăm pentru pădurile care au restricţii la tăiere", a explicat, pentru Gândul, vicepreşedintele Fundaţiei Eco-Civica, Dan Trifu.

În cazul în care s-ar merge pe varianta proiectului de lege din 2014, odată ajuns la vot în plen, unele dintre amendamente ar risca să fie respinse, în lipsa consensului, susţine Valentin Sălăgeanu, coordonator de campanii la Greenpeace România.

"Se poate trezi cineva în Parlament să zică 'domne, acel articol e o prostie, trebuie să îl tăiem'. De aici îngrijorarea că putem să vulnerabilizăm acest proces pentru faptul că nu se merge pe procedura cea mai simplă care ne asigură continuitate legislativă fără niciun fel de dubiu", a declarat, pentru Gândul, Valentin Sălăgeanu.

"Scrupuloşii zic că nu e vid legislativ, că există legea din 2010. Da, dar noi suntem în 2017"

În plus, această procedură ar fi "mai complicată", în contextul în care forma finală a proiectului din 2014 "ar trebui să conţină o serie de prevederi foarte specifice" pentru a nu intra "într-o zonă gri", în sensul în care OUG 51 să nu devină vulnerabilă în faţa unui atac la CCR. 

"E acel interval de timp între intrarea automată în vigoare a unei abrogări şi intrarea în vigoare a unei legi care stabileşte contravenţii. Pentru întreaga acea perioadă, dacă nu e bine reglementată legea prin care se votează cum, când intră în vigoare fiecare, ajungem într-o zonă de vid legislativ în sensul că se aplică doar prevederile legii din 2010. Scrupuloşii zic că nu e vid legislativ, că există legea din 2010. Da, dar noi suntem în 2017. Dacă în 2017 aplicăm legea din 2010, este clar că nu e în regulă pentru că legea din 2010 de aia a trebuit să fie amendată, în baza ei riscam infringement de la Comisia Europeană", a detaliat Sălăgeanu.

Mai mult decât atât, dacă am avea chiar şi pentru o zi o lege care e mai favorabilă OUG 51/2016, în condiţiile respingerii proiectului de lege privind aprobarea actului normativ emis de Guvernul Cioloş, "majoritatea infracţiunilor sau contravenţiilor stabilite pe baza OUG 51 o să fie atacabile".

"Susţinem că dacă nu se votează prin lege această ordonanţă, la care vot să se adauge şi amendamentele necesare, intrăm într-o zonă de procedură legislativă care poate vulnerabiliza legea contravenţiilor silvice", a subliniat, în acest sens, Sălăgeanu.

"Garanţia că acest proiect va fi adoptat în forma în care prevedea Ordonanţa 51 este aproape hilar"

Ambii susţin faptul că nu au nicio garanţie că proiectul de lege din 2014 va fi adoptat în forma în care prevedea Ordonanţa 51.  

CITEŞTE CONTINUAREA PE GÂNDUL

 

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
Parlament ,
OUG 51 ,
contraventii silvice ,
transport ,
statul roman ,
prevederi ,
sanctiuni
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
BOMBA LEGALĂ pe care PSD a pregătit-o în secret. Niciun partid nu a avut curajul să facă asta după Revoluţie încoace. „Toate analizele de până acum arată asta!”