Video Scandalul continuă între ministrul Justiţiei şi şefa CSM. Reacţia lui Birchall, după ce Savonea a anunţat că sesizează CCR - VIDEO

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a declarat, miercuri, referitor la afirmaţiile şefei CSM, Lia Savonea, privind sesizarea CCR cu un conflict constituţional, că va reacţiona „legal şi constituţional”.

1323 afișări

„Voi reacţiona legal şi constituţional”, a declarat, miercuri, Ana Birchall referitor la afirmaţiile Liei Savonea, de sesizare a Curţii Constituţionale privind un conflict de natură constituţională.

De asemenea, Birchall a afirmat că nu a făcut altceva decât să respecte legea şi nu se simte lezată de afirmaţiile Liei Savonea.

Şefa CSM, Lia Savonea, a anunţat, marţi seară, că va sesiza CCR privind un conflict între aceasta şi acţiunile ministrului Justiţiei Ana Birchall.

„În calitate de preşedinte al CSM, am decis să sesizez Curtea Constituţională cu un conflict juridic de natură constituţională faţă de acţiunile ministrului Justiţiei Ana Birchall”, a anunţat, marţi, Lia Savonea.

Potrivit şefei CSM, CCR va fi sesizată din două motive.

„Primul: ingerinţă gravă în activitatea procurorilor, mă refer la activtatea de urmărire penală. Al doilea - acţiuni de subminare a autorităţii CSM în calitatea sa constituţională de garant al indepenendenţei justiţiei”, a spus Savonea.

 

Taguri:
ccr,
birchall,
savonea

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici