Scrisoarea rectorilor, CONTESTATĂ. Ioan Aurel Pop, de la Universitatea “Babeş-Bolyai”, nu a semnat scrisoarea de susţinere a lui Valentin Popa, deşi numele său era menţionat în document

Universitatea “Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca susţine că rectorul Ioan Aurel Pop nu a semnat scrisoarea prin care 45 de rectori şi-au exprimat sprijinul pentru Valentin Popa ca ministru al Educaţiei şi nu a întreprins nicio acţiune oficială menită să implice instituţia în vreo atitudine politică.

1936 afișări
Imaginea articolului Scrisoarea rectorilor, CONTESTATĂ. Ioan Aurel Pop, de la Universitatea “Babeş-Bolyai”, nu a semnat scrisoarea de susţinere a lui Valentin Popa, deşi numele său era menţionat în document

Scrisoarea rectorilor, CONTESTATĂ. Ioan Aurel Pop, de la Universitatea “Babeş-Bolyai”, nu a semnat scrisoarea de susţinere a lui Valentin Popa, deşi numele său era menţionat

Purtătorul de cuvânt al UBB Cluj-Napoca, Laura Irimieş, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că rectorul Ioan Aurel Pop a afirmat că “nu a semnat nicio scrisoare de susţinere a niciunui ministru”.

Potrivit unui comunicat al UBB Cluj-Napoca transmis, marţi, în urma apariţiei numelui rectorului Ioan Aurel Pop printre semnatarii scrisorii de susţinere a lui Valentin Popa ca ministru al Educaţiei, Universitatea nu are rolul de a valida sau invalida public propunerile partidelor politice în funcţii publice.

“Ca urmare a informaţiilor care au generat în spaţiul public o nedorită confuzie în privinţa poziţiei UBB şi a rectorului UBB, Ioan-Aurel Pop, în legătură cu desemnarea noului ministru al Educaţiei, rectorul Universităţii <Babeş-Bolyai> nu a întreprins, în ultimele zile, nicio acţiune oficială menită să implice instituţia în vreo atitudine politică şi nici nu a făcut vreo declaraţie publică pentru susţinerea vreunui candidat la funcţia de ministru. UBB nu are rolul de a valida sau invalida public propunerile partidelor politice în funcţii publice. UBB poate doar să fie consultată pentru desemnări în funcţii de conducere relevante academic, însă, în final, responsabilitatea publică se cuvine să aparţină, ca în orice stat democratic, partidelor politice, fără a fi delegată altor actori sociali”, se arată în comunicat.

Pe de altă parte, comunitatea academică a UBB consideră că un ministru al Educaţiei se impune a fi ”o personalitate cunoscută şi respectată de către opinia publică, o persoană cu experienţă în învăţământ, cu o carieră didactică şi cu o operă ştiinţifică de mare prestigiu”.

”UBB va susţine toate măsurile noului ministru care vor fi congruente cu setul de bune practici academice europene şi, ca parte a sistemului educaţional condus de Minister, va fi un colaborator pro-activ şi/sau partener al ministrului (dacă va fi solicitată) în elaborarea unor astfel de măsuri”, se mai arată în comunicatul UBB.

De asemenea, reprezentanţii UBB susţin că universitatea va avea, ca până acum, atitudini critici constructive faţă de acele măsuri ale Ministerului care nu corespund cu aria europeană a educaţiei şi cercetării, arie din care universităţile româneşti fac parte.

”Ca urmare, în acest moment, după învestirea în funcţie, conducerea UBB îi urează succes noului titular al Ministerului Educaţiei Naţionale, reafirmându-şi hotărârea fermă de a se înscrie, ca până acum, în efortul general de susţinere a performanţei în învăţământul superior românesc”, se menţionează în comunicat.

Reacţia vine după ce numele lui Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii ”Babeş Bolyai” din Cluj Napoca, a apărut într-o scrisoare pentru susţinerea lui Valentin Popa în funcţia de ministru al Educaţiei. Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, declara, duminică, pentru MEDIAFAX, că sunt 45 de rectori din ţară care au semnat o scrisoare deschisă pentru susţinerea lui Valentin Popa în funcţia de ministru al Educaţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici