- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Secretar general FSLI: Activitatea şcolară este afectată 50%
Secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Liviu Pop, a declarat că activitatea şcolară este afectată, marţi, aproximativ 50%, deoarece nu toţi elevii au ştiut de decizia de amânare a grevei luată luni seară.
"Activitatea şcolară este afectată aproximativ 50%, deoarece decizia amânării grevei a fost luată luni seară şi nu au ştiut toţi elevii. Se vor lua măsuri la nivel local şi vor fi puse absenţe pentru cei care nu au venit la şcoală", a declarat Liviu Pop.
Potrivit lui Pop, acordul cu Ministerul Educaţiei va fi semnat, miercuri, la ora 12.00, la sediul FSLI, doar dacă se va primi mandat în acest sens din partea sindicaliştilor din teritoriu şi dacă la semnare vor participa miniştrii Ecaterina Andronescu, Gheorghe Pogea şi Marian Sârbu, precum şi premierul Emil Boc.
Pop a mai adăugat că, dacă marţi ar fi fost teză unică, peste 90% din cadrele didactice ar fi participat, chiar dacă procentul celor care au semnat pentru protest a fost mai mic. "Acesta ar trebui să fie un semnal clar pentru autorităţi", a adăugat Liviu Pop.
"Nu cred că sunt probleme în şcoli, mai degrabă în anumite zone pot fi probleme induse de anumite grupuri", a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.
-
Peste 23.000 de locuitori din judeţul Buzău, izolaţi. Elicopter al MAI, solicitat pentru a transporta la spital 11 persoane - FOTO
Social astăzi, 10:57
Peste 23.200 de locuitori din 20 de comune ale judeţului Buzău continuă să fie izolaţi, vineri, iar jandarmii şi pompierii militari vor merge în aceste zone pentru a le duce oamenilor alimente, în timp ce 11 persoane au probleme medicale, fiind solicitat un elicopter pentru a le prelua. citeşte tot
-
Ungureanu cere MAI să se implice "total" în organizarea alegerilor şi să evite problemele de imagine
Politic astăzi, 10:16
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut angajaţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor să aibă o implicare "totală" în organizarea alegerilor din acest an, arătând că Guvernul îşi pune la bătaie credibilitatea pentru corectitudinea acestora, şi să evite apariţia unor noi probleme de imagine. citeşte tot





""se vor lua mäƒsuri la nivel local åŸi vor fi puse absenå£e pentru cei care nu au venit la åŸcoaläƒ", a declarat liviu pop". copilului meu, care nu da teza unica, i s-a spus ca azi nu se invatza. aseara, cand urlau televiziunile (psuedo)natzionale, ca nu mai e greva, el dormea si nu l-amm trezit ca sa-i dau vestea. azi, nu l-am trimis la scoala. dak dl. liviu pop ii pune absente, s-ar putea sa-l dam in judecata. semnat: "asociatia parintilor care nu mai inteleg nimic din bulibaseala asta generala si care nu marseaza la lacrimile de crocodili, cum ca le pare rau si-si asuma raspunderea si-si pun cenusa in cap ca au promulgat legea aia, ca nu stiau ca vine criza"
Secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Liviu Pop, a declarat că activitatea şcolară este afectată, marţi, aproximativ 50%, deoarece nu toţi elevii au ştiut de decizia de amânare a grevei luată luni seară.