- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Secţia de votare din Gara de Nord, extrem de aglomerată - VIDEO
Aproximativ 300 de persoane se aflau duminică, în jurul orei 10.00, în Gara de Nord pentru a vota pe listele speciale, fiecare cetăţean aşteptând cel mult jumătate de oră până să-şi exprime votul, iar observatorii spun că într-o oră au votat circa 150 de persoane.
Secţia de votare din Gara de Nord, extrem de aglomerată (Imagine din arhivă; Silviu Matei/Mediafax Foto)
La secţia amplasată în Gara de Nord sunt două cabine de vot, o persoană votează în aproximativ două minute, timp mai mult acordat fiind pentru completarea declaraţiei pe propria răspundere că nu va mai vota şi în altă parte.
Potrivit observatorilor Pro Democraţia, aflaţi în secţia din Gara de Nord-sectorul 1 al Capitalei, nu a fost înregistrat niciun incident în primele două ore şi jumătate de când a început votarea şi cea mai mare aglomeraţie a fost în jurul orei 9.30.
Observatorii spun că într-o oră votează aproximativ 150 de persoane, iar în Gara de Nord se află persoane care se deplasează cu trenul sau locuiesc în zona Gării de Nord şi nu au bulentin de Bucureşti.
Poliţia spune că nu au fost semnalate incidente electorale la Gara de Nord
La secţia de votare de la Gara de Nord nu au fost semnalate incidente de la începerea procesului de vot şi până în prezent şi nicio persoană nu a fost sancţionată, a declarat comisarul Cristian Muscălescu, de la Poliţia Transporturi Feroviare Gara de Nord.
Potrivit lui Muscălescu, aproximativ 300 de oameni aşteaptă în coloană să voteze la secţia specială din Gara de Nord, până în prezent nefiind înregistrat niciun eveniment nedorit.
Microbuze "suspecte" în zona Ministerului Transporturilor
Întebat dacă s-au primit reclamaţii sau sesizări din partea diverşilor votanţi care s-au perindat de duminică dimineaţă pe la secţia de votare din Gara de Nord, Muscălescu a arătat că s-a primit o singură sesizare, în sensul că în coloana de persoane ar fi existat un grup de oameni adus cu microbuzele.
Muscălescu a precizat că, potrivit reclamaţiei primite, microbuzele ar fi fost parcate în zona Ministerului Transporturilor, dar la momentul în care o echipă de poliţişti de la Transporturi Feroviare s-a deplasat în acel loc a constatat că Poliţia şi Jandarmeria erau la faţa locului şi preluaseră cazul.
Muscălescu nu a putut preciza ce s-a întâmplat ulterior.
O femeie din sectorul 3 şi-a reclamat vecina că votează la secţia specială
O altă sesizare primită de Poliţia Transporturi Feroviare din Gara de Nord a fost aceea a unei femei care a sunat pentru a-şi reclama o vecină pe care o văzuse, la televizor, în coloana formată la secţia specială de votare din Gara de Nord.
Comisarul Cristian Muscălescu a spus că femeia le-a sesizat poliţiştilor de la transporturi feroviare faptul că femeia pe care o reclamă este vecină cu ea, stă în Sectorul 3 Bucureşti şi că nu are ce căuta la această secţie de votare. El a precizat că femeia reclamată nu a fost identificată în cadrul coloanei de la secţia specială din Gara de Nord, dar a subliniat că aceasta nu poate vota la secţiile speciale din Bucureşti dacă are domiciliul în Capitală.
Preşedintele secţiei speciale de votare 162 din Gara de Nord a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că până în ora 13.00 nu a avut loc niciun incident. Potrivit preşedintelui secţiei 162, oamenii care au venit aici să voteze au fost paşnici şi procesul de vot a decurs normal.
-
Ponta va prezenta Parlamentului în 12 iunie declaraţia pe problematica UE
Politic astăzi, 13:35
Şedinţa plenului reunit al Parlamentului în care premierul Victor Ponta va prezenta o declaraţie privind problematica UE va avea loc în 12 iunie, la ora 15.00. Anunţul a fost făcut de către ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, după şedinţa de marţi a Birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. citeşte tot
-
UNICEF: Peste un sfert dintre copiii din România trăiesc sub pragul sărăciei. Câţi copii săraci sunt în ţările "bogate" din Europa
Social astăzi, 13:34
Peste un sfert dintre copiii din România trăiesc într-o familie aflată sub pragul naţional al sărăciei, aproximativ acelaşi număr cu cei care se află în această situaţie şi în Statele Unite (23,1%), se arată într-un raport UNICEF asupra amplorii sărăciei copiilor, relatează postul France Info în pagina online. citeşte tot





aseara pe data de 5 decembre la piatra neamt pe 1 tv propietatea primarului stefan se mai facea campanie pentru a fi votat basescu rusine .....romnul se vinde pentru nimic
\
am stat peste 3 ore la coada la sectia de votare din gara de nord si n-am ajuns sa votez... mi s-a 'inchis usa in nas', ca sa zic asa... sectiile astea speciale au fost o mare bataie de joc... sa stai cu orele la coada ca sa iti exerciti un drept fundamental garantat de constitutie... fratilor e mai rau decat in comunism...
Asa-zisul referendum nu este nimic altceva decat o imensa frauda si manipulare electrorala, pentru ca lumea habar n-are in ce constau avantajele si dezavantajele sistemelor unicameral si bicameral, este doar o gogoasa * ca Basinescu sa beneficieze de ura cultivata in 20 de ani contra parlamentului.Pe de alta parte se incearca fraudarea alegerilor prin cele 3500 de sectii speciale pentru turismul electoral. Dar Basinescu tot va fi debarcat, romanii vor vota mai mult decat fura slugoii lui