Şeitan a propus ca plata CAS să fie făcută exclusiv de angajatul pe drepturi de autor

Ministrul Muncii Mihai Şeitan a propus, marţi, ca plata CAS în cazul celor care au doar contracte pe drepturi de autor şi convenţii civile să fie făcută exclusiv de către angajaţi, aceştia putând opta între plata a 30,8% din salariul minim pe economie şi 30,8% din cinci salarii medii brute.

24 afișări
Imaginea articolului Şeitan a propus ca plata CAS să fie făcută exclusiv de angajatul pe drepturi de autor

Ministrul Muncii Mihai Şeitan (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Propunerea a fost făcută în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii Clubului Român de Presă, Patronatului Presei Romedia, Asociaţiei Jurnaliştilor din România şi Mediasind.

Preşedintele Clubului Român de Presă (CRP), Indira Crasnea, a declarat că invitaţia ministrului Muncii de a discuta cu reprezentanţii mass-media "este o idee bună de dialog", atâta timp cât acesta nu se transformă într-un "dialog al surzilor".

Crasnea a precizat că ministrul Muncii a făcut o contra-propunere cu titlu personal, referitoare la nivelul la care se poate plăti contribuţia de asigurări sociale şi la perioada de aliniere, care se referă la faptul că CAS ar trebui să fie plătit exclusiv de către angajat, în cazul în care acesta are doar contract pe drepturi de autor. Ministrul ar mai fi propus un plafon minim şi maxim privind nivelul contribuţiei, respectiv 30,8% din salariul minim pe economie sau 30,8% din cinci salarii medii brute pe economie.

"Există opţiunea de a alege nivelul de contribuţie", a declarat Crasnea, precizând că CRP a luat notă de propunere, aceasta urmând să fie discutată cu toţi membrii Clubului.

Crasnea a mai spus că CRP respinge ideea de a pune în aplicare plata CAS pentru drepturi de autor de la 1 ianuarie 2011, această măsură nefiind oportună întrucât anul 2010 va fi "foarte greu pentru mass-media din punct de vedere financiar". Ea a subliniat că, în acest moment, CRP este pentru menţinerea regimului actual al drepturilor de autor, fără taxare suplimentară, din cauza stării "fragile" a mass-media şi a veniturilor scăzute ale jurnaliştilor.

Teodor Vasiliu, preşedintele Romedia, consideră că o astfel de măsură ar reprezenta "un mare ajutor pentru anumiţi moguli de presă". El a mai spus că i-a reproşat ministrului Mihai Şeitan că nu s-a documentat suficient şi a explicat că o astfel de măsură reprezintă "un abuz", întrucât toţi angajaţii riscă să fie trecuţi pe contracte de colaborare şi nu se vor mai supune nici Codului Muncii, nici Contractelor Colective de Muncă la nivel de ramură.

"Cred că, de fapt, domnul ministru se gândeşte la pensiile celor de astăzi, care nu pot fi plătite, nu la pensiile celor care sunt activi. Este un abuz", a subliniat acesta.

Cristi Godinac, preşedintele Mediasind, a spus că punerea în aplicare a propunerii ar reprezenta o "discriminare", organizaţia pe care o conduce fiind pregătită să declanşeze acţiuni de protest şi să ceară sprijinul Federaţie Internaţionale a Jurnaliştilor dacă Ministerul Muncii nu va ţine cont de revendicările sindicaliştilor. Godinac a mai subliniat faptul că jurnaliştii ar deveni vulnerabili.

Consilierul ministrului Muncii, Loredana Manolache, a precizat că măsura privind introducerea CAS face parte din proiectul de Lege a pensiilor, care este mult mai larg şi mai complex, şi nu priveşte doar ziariştii.

"Povestea cu CAS este o parte foarte mică. Principiul de la care s-a pornit este că fiecare cetăţean are dreptul la pensie", a precizat Manolache.

Ea a mai spus că singura noutate din propunerea ministrului Mihai Şeitan se referă la faptul că plata CAS în cazul persoanelor care lucrează exclusiv pe drepturi de autor nu va mai fi opţională, cum este în prezent, ci va deveni obligatorie, procentul de impozitare rămânând neschimbat.

Manolache a precizat că proiectul de Lege a pensiilor urmează să fie trimis la Guvern în cel mult două săptămâni.

Întâlnirea de la Ministerul Muncii a durat circa două ore.

Potrivit reprezentanţilor organizaţiilor profesionale, sindicatelor şi patronatelor din domeniu, numărul persoanelor care beneficiază, în prezent, de contracte de colaborare sau convenţii civile este de circa 550.000, conform Ministerului Muncii, din care 80.000 sunt contracte pe drepturi de autor.

Ridicarea excepţiei de la plata contribuţiei de asigurări sociale pentru sumele provenite din drepturi de autor şi alte venituri obţinute în baza unor convenţii civile sau contracte de colaborare şi revenirea la plafonul de cinci salarii medii brute al bazei lunare de calcul a CAS sunt incluse într-un document redactat de Ministerul Muncii.

Documentul, semnat de ministrul Muncii, relevă că în urma întâlnirilor avute cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi patronale, Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale, Comisiei Europene, organizaţiilor de pensionari şi Consiliului Legislativ, precum şi în urma dezbaterii publice a proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice au fost semnalate şi înregistrate modificări la proiectul de lege.

"Astfel, din dorinţa îmbunătăţirii conţinutului proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice (forma înaintată Parlamentului în vederea asumării de Guvern), acestuia i-au fost aduse amendamente, dintre care cele mai importante sunt: sumele provenite din drepturi de autor şi alte venituri obţinute în baza unor convenţii civile sau contracte de colaborare nu vor mai fi exceptate la plata contribuţiei de asigurări sociale; descurajarea pensionărilor de invaliditate abuzive şi reintegrarea profesională a celor apţi de muncă; integrarea în sistemul unitar de pensii publice a unor noi categorii de beneficiari, precum avocaţii, personalul clerical şi cel asimilat ce funcţionează în cadrul cultelor recunoscute prin lege, în baza principiului obligativităţii", se arată în documentul guvernamental obţinut de MEDIAFAX.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici