Şeitan: Plata contribuţiilor pentru venituri de natură profesională se va face on-line; declaraţiile nu trebuie depuse lunar

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat, joi, că până la sfârşitul lunii septembrie Ministerul Comunicaţiilor va face posibilă plata on-line a contribuţiilor pentru veniturile de natură profesională prin portalul e-Romania.

Şeitan: Plata contribuţiilor pentru venituri de natură profesională se va face on-line (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Ministrul a amintit că actele se pot transmite prin Poştă, iar banii pot fi viraţi în conturile agenţiilor judeţene de ocupare şi a caselor de pensii pentru a fi evitate cozile de la ghişee.

Şeitan a precizat că termenul până la care trebuie finalizat acest lucru este 25 septembrie, el adăugând că declaraţiile nu trebuie să se depună lunar, acest lucru fiind necesar doar acum, iar din lunile următoare se vor face doar corecţii dacă apar schimbări.

Demnitarul a spus că penalizările se vor da din momentul în care sistemul va fi pus "pe picioare" şi va funcţiona, interesul în acest moment fiind ca oamenii să vină şi să-şi achite contribuţiile.

"Penalizările se fac din momentul în care ştii pe cine trebuie să penalizezi. Totul este ca oamenii să participe la aceste bugete şi ca ei să poată beneficia de drepturile pe care le au în urma efectuării acestor plăţi", a declarat Şeitan.

El a explicat şi cauzele aglomeraţiei de la ghişee din aceste zile prin faptul că oamenii, când au anumite termene, vin în ultimele zile să plătească, acest lucru fiind valabil şi în cazul plăţii taxelor sau impozitelor.

Ministrul a arătat că a dat o circulară prin care cere reprezentanţilor Casei de Pensii şi agenţiilor de ocupare să nu penalizeze persoanele care nu au reuşit să depună declaraţiile până în 25 august.

Întrebat dacă o circulară este mai presus decât o prevedere stabilită prin lege, Şeitan a explicat că penalizarea nu se dă automat pentru că pot exista situaţii de forţă majoră ca în cazul de faţă când oamenii nu pot sau nu reuşesc să ajungă să depună la timp aceste declaraţii.

"Nu încerc să penalizez pe cineva de dragul penalizării, încerc să-i fac să intre în sistem", a conchis Şeitan.

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat, miercuri, că va emite o circulară prin care va solicita autorităţilor care înregistrează declaraţiile de venituri din activităţi independente să nu perceapă penalizări la întârzieri până când noul sistem de impozitare nu va deveni pe deplin funcţional.



comentează şi tu Momentan sunt 22 comentarii
Taguri:
ŞEITAN ,
CONTRIBUŢII ,
ONLINE
COMENTARII
  • radelle 29 aug 2010

    Sunt niste boi toti cei din guvern in frunte cu Boc-Poc! I se potriveste f.bine lui Boc denumirea de Poc pt.ca asa procedeaza: in primul rand "poc" si apoi punem putin creierasul la contributia Boc.
    De ce nu pleaca piticu' asta sa coseasca, sa dea cu tarnacopul, sa sparga oua de Paste.... sa ne lase in pace pt.ca haosul si degringolada sunt prezente de cand a aparut el.
    Romani, cat mai rezistati?

  • ale 27 aug 2010

    este de-a dreptul inspaimantator ca un nea' caisa ca dnul Seitan a ajuns intr-o astfel de pozitie. 95% din ministrii ca si cei din conducerea ministerelor sunt pusi acolo datorita faptului ca sunt mazgaliti cu portocaliu, nu dupa criterii de merit, productivitate s.a.m.d. se baga bani in puturi fara fund gen e-romania e-wax, e-ciordeala. Se dau sute de mii de euro pe servicii care pe piata libera nu ar costa mai mult de 5000-6000 euro. Licitatiile se fac doar pentru a castiga firma lui x sau y.

  • pentru vitzelul de la munci 27 aug 2010

    uitati-va la individu asta ce moaca de bou are! Asta este ministru muncii? kretinu asta?

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa