Senatorii au aprobat organizarea de cabinete medicale şi stomatologice în unităţi de învăţământ

Senatorii au aprobat, luni, ca primă Cameră, o propunere legislativă care reglementează organizarea de cabinete medicale şi stomatologice în unităţi de învăţământ public sau privat.

734 afișări
Imaginea articolului Senatorii au aprobat organizarea de cabinete medicale şi stomatologice în unităţi de învăţământ

Senatorii au aprobat organizarea de cabinete medicale şi stomatologice în unităţi de învăţământ (Imagine: Mediafax Foto)

În favoarea propunerii legislative privind medicina şcolară, iniţiată de un grup de senatori PNL, PDL, UDMR şi independenţi, s-au exprimat 115 senatori, fiind înregistrate două abţineri şi un vot "împotrivă".

Proiectul prevede, printre altele, obligativitatea cursurilor de prim-ajutor în sistemul educaţional, iniţiatorii invocând ca argument creşterea alarmantă a accidentelor în şcoli şi a celor de circulaţie.

Printre amendamentele propuse de Comisia pentru sănătate şi însuşite de plen se numără şi cel referitor la organizarea de cabinete medicale şi de medicină dentară în unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar.

"Medicii de medicină şcolară şi medicii de medicină dentară din unităţile de învăţământ sunt furnizorii de servicii medicale profilactice şi curative de urgenţă pentru preşcolari, elevi sau studenţi, după caz. Asistenţa medicală a preşcolarilor din grădiniţele cu program prelungit şi săptămânal se asigură în timpul programului acestor unităţi prin arondarea la cabinetele medicale din unităţile şcolare cele mai apropiate, în cazul în care acestea nu există în grădiniţă, iar în afara programului se asigură de către medicii de familie pe listele cărora sunt înscrişi copiii", se arată în raportul adoptat de senatori.

Potrivit propunerii legislative, aşa cum a fost modificată, cabinetele de medicină şcolară vor funcţiona pe toată perioada activităţii şcolare în unităţile de învăţământ public sau privat.

Un alt amendament aprobat prevede că aceste cabinete medicale şcolare se află în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale şi sunt organizate şi coordonate din punct de vedere profesional de către Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică.

În varianta iniţiatorilor, reţeaua medico-şcolară ar fi urmat să fie condusă de Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică.

Activitatea desfăşurată în cadrul cabinetelor de medicină şcolară va fi finanţată prin transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, aşa cum se menţionează în proiect.

Legea are un caracter ordinar, iar Senatul este prima Cameră sesizată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici