- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Senatorii au decis că rezultatul la proba teoretică pentru permisul auto este valabil 12 luni
Senatorii au adoptat, miercuri, un proiect de lege pentru modificarea OUG privind circulaţia pe drumurile publice, care stabileşte că rezultatul probei teoretice pentru obţinerea permisului auto este valabil timp de un an.
Iniţiativa, semnată de senatorii PDL Anca Boagiu şi Mircea Andrei, a fost votată de 78 de senatori, unul abţinându-se.
Potrivit propunerii de modificare a OUG 195/2002, rezultatul examinării la proba teoretică pentru permisul auto, finalizată prin calificativul "admis", rămâne valabil pentru o perioadă de 12 luni de la data absolvirii cursurilor şcolii.
Cei care au fost declaraţi admişi la proba teoretică şi nu se prezintă la proba practică de conducere a autovehiculului în termen de un an vor fi declaraţi respinşi, urmând să efectueze noi cursuri.
Persoanele care au fost declarate respinse la proba practică se pot reprograma la un nou examen, fără susţinerea probei teoretice, după cel puţin 30 de zile, dar nu mai târziu de un an, sub condiţia efectuării, în intervalul de 30 de zile, a unui nou curs de pregătire practică, redus la jumătate ca număr de ore.
Reprezentanţii Guvernului au formulat, atât în avizul la proiectul de lege, cât şi la dezbaterile din Senat, obiecţii faţă de iniţiativa legislativă, argumentând că cele două probe ale examenului auto sunt un tot unitar, respingerea la una din probe ducând la repetarea întregului examen. De asemenea, reprezentanţii Guvernului au afirmat că modificarea procedurii actuale pentru obţinerea permisului auto ar duce la schimbarea aplicaţiei informatice care asigură programarea şi examinarea, ceea ce implică şi cheltuieli bugetare suplimentare.
Senatul este prima Cameră sesizată cu acest proiect de lege, competenţa decizională revenind Camerei Deputaţilor.
-
Decizia în dosarul de corupţie al senatorului Cătălin Voicu, amânată pentru 1 iunie
Social astăzi, 13:44
Instanţa supremă a amânat, marţi, pentru 1 iunie decizia în dosarul în care senatorul Cătălin Voicu, fostul judecător Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic sunt acuzaţi de fapte de corupţie. citeşte tot
-
Ponta va prezenta Parlamentului în 12 iunie declaraţia pe problematica UE
Politic astăzi, 13:35
Şedinţa plenului reunit al Parlamentului în care premierul Victor Ponta va prezenta o declaraţie privind problematica UE va avea loc în 12 iunie, la ora 15.00. Anunţul a fost făcut de către ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, după şedinţa de marţi a Birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. citeşte tot





De la ce data intra in vogoare legea asta astept si eu un raspuns..........
de cat intra in vigoare ? astept raspunzuri
Cred ca toti cei care fac scoala de soferi au asteptat legea asta dar un lucru nu il intelg si care mi se pare anormal sa fie obligatoriu: condiÅ£ia efectuării, în intervalul de 30 de zile, a unui nou curs de pregătire practică, redus la jumătate ca număr de ore. Trebuie sa mai platesc inca o data jumatate de taxa ? Cum sa fie normal acest lucru daca scoala de soferi este valabila 1 an de zile ? Daca stie cineva mai multe lamuriti-ma va rog. Merci!