Sergiu Băhăian, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare, în dosarul de omor

Fostul patron al societăţii Sabina Product şi finanţator al clubului de fotbal Gloria Buzău, Sergiu Băhăian, a fost condamnat definitiv de instanţa supremă, miercuri, la 26 de ani de închisoare, în dosarul de înşelăciune, omor, instigare la omor calificat şi fals.

1517 afișări
Imaginea articolului Sergiu Băhăian, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare, în dosarul de omor

Sergiu Băhăian, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare, în dosarul de omor

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au judecat, luni, recursurile la decizia Curţii de Apel Constanţa prin care au fost menţinute condamnările din acest dosar hotărâte în iunie 2011 de Tribunalul Constanţa.

Instanţa a respins recursurile, astfel că Băhăian va sta 26 de ani la închisoare, iar trei dintre complicii săi, Edward Marian Mărculescu, Dan Liviu Iovan şi George Florian Oprea, au rămas tot cu pedepsele iniţiale, de 13 ani şi 6 luni de închisoare, 13 ani şi, respectiv, cinci ani închisoare.

ICCJ a mai dispus, de asemenea, încetarea procesului în cazul unui alt complice al lui Băhăian, Adrian Grigoraş, după ce acesta a decedat, în toamna lui 2012, în Penitenciarul Rahova, din cauza unei cardiopatii ischemice. Grigoraş primise o condamnare de 22 ani de închisoare.

Al cincilea complice al lui Băhăian, Valentin Şlepac, a murit în 2011, la Spitalul Penitenciar Jilava, tot din cauza unei afecţiuni cronice. Şlepac fusese condamnat la închisoare pe viaţă, închiderea procesului în cazul său fiind dispusă de Curtea de Apel Constanţa.

În iunie 2010, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor Sergiu Băhăian, Valentin Şlepac, Adrian Grigoraş, Edward Mărculescu, Dan Iovan, George Oprea, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, omor şi instigare la omor deosebit de grav.

Băhăian a constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi Emilian Leonte, Ionel Ulezu şi Petrică Captalan, în scopul de a obţine beneficii materiale importante, prin inducerea în eroare a mai multor societăţi comerciale, cu ocazia încheierii şi executării unor contracte de leasing.

În această modalitate a fost cauzat un prejudiciu total de peste 2.700.000 lei (aproximativ 650.000 de euro).

De asemenea, în sarcina inculpaţilor Şlepac şi Grigoraş s-a reţinut şi faptul că, la instigarea liderului grupului infracţional organizat - inculpatul Băhăian - cu premeditare şi, pentru a se sustrage de la urmărirea penală, au procedat la uciderea victimelor Leonte, Ulezu şi Captalan.

La 25 noiembrie 2012, Sergiu Băhăian a fost condamnat la zece ani de detenţie într-un alt dosar, pentru o înşelătorie în care a căzut victimă o familie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici