Serviciile de Ambulanţă, în grevă din 31 mai

Peste 10.000 de angajaţi ai Serviciilor de Ambulanţă intră în grevă de luni, 31 mai, pe o perioadă nedeterminată, însă fără a afecta activitatea medicală de urgenţă.

80 afișări
Imaginea articolului Serviciile de Ambulanţă, în grevă din 31 mai

Serviciile de Ambulanţă, în grevă din 31 mai (Imagine: Zoltan Racz/Mediafax Foto)

"Biroul Executiv al Federaţiei Naţionale Sindicale «Ambulanţa» a hotărât ca începând cu data de 31 mai 2010, ora 10.00, să declanşeze Protestul Naţional pe o perioadă nedeterminată, care se va desfăşura după un plan bine stabilit şi care a fost comunicat la toate organizaţiile de sindicat din Serviciile Publice de Ambulanţă, cât şi Ministerului Sănătăţii", se arată într-un comunicat remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.

Astfel, vor protesta peste 10.000 de angajaţi din Serviciile de Ambulanţă, care şi-au exprimat nemulţumirile, prin semnătură, împotriva măsurilor austere propuse şi susţinute de Guvern în Acord cu Fondul Monetar Internaţional.

Potrivit programului, luni se vor organiza mitinguri în incinta staţiei centrale a fiecărui serviciu de ambulanţă, începând cu ora 10.00, iar timp de trei minute vor funcţiona sirenele, dar sistemele luminoase vor funcţiona pe toata perioada desfăşurării protestului.

"În timpul mitingului se vor prezenta doleanţele sindicaliştilor şi se va scanda în masă. De la ora 10.57 până la ora 11.00 vor suna sirenele. Se pot organiza conferinţe de presă la nivel central şi local", se arată în programul sindicaliştilor.

Printre activităţile suspendate pe perioada protestului sunt: eliberări de certificate de deces, externări, transporturile sanitare neasistate efectuate cu ambulanţe de tip A 1 şi A 2 (personalul de pe aceste tipuri de ambulanţe va fi folosit în compartimentul de asistenţă medicală de urgenţă suplimentând echipajele de pe ambulanţele de tip C 2, B 1 şi B 2).

În 31 mai, între orele 10.00 şi 11.00, în curtea sediului central al serviciului de ambulanţă şi în faţa sediilor Prefecturilor vor fi organizate mitinguri.

De asemenea, din datele stabilite prin calendarul Blocului Naţional Sindical (BNS), începând cu data de 1 iunie 2010, între orele 12.00 - 14.00, vor fi organizate mitinguri la nivelul judeţelor, în faţa sediilor Prefecturilor.

Mitingurile se vor desfăşura în câte zece oraşe de reşedinţă de judeţ în fiecare zi, în ordinea alfabetică a judeţelor.

"1 iunie 2010: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău; 2 iunie 2010: Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj; 3 iunie 2010: Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova; 4 iunie 2010: Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea ", vor avea loc mitinguri, potrivit calendarului.

Federaţia Naţională Sindicală "Ambulanţa" va comunica vineri, până la ora 14.00, Ministerului Sănătăţii, programul protestului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici